”Îngeri și demoni”
Tottenham și Chelsea au încântat încă o dată publicul de pe White Hart Lane, oferind un show de zile mari. Actorii principali ai partidei au fost Didier Drogba, vârful lui Chelsea și Gomez, goalkeeper-ul gazdelor. Spurs a deschis scorul in minutul 15 prin Pavlyuchenko care a marcat nestingherit cu un șut la colțul scurt. În continuarea primei reprize, Chelsea a dominat, a avut o posesie mai bună, gazdele mulțumindu-se doar cu niște contra-atacuri tăioase.
Ca un veritabil leu proaspăt eliberat din cușcă, Drogba( intrat după pauză) și-a făcut imediat simțită prezența pe gazon, printr-un șut puternic de la distanță, respins cu greutate de Gomez. Portarul gazdelor a greșit însă în minutul 69, atunci când ivorianul a mușcat mortal cu un șut puternic din interiorul careului care la doborât la propriu pe brazilianul din poarta lui Spurs.
Drama a fost conturată în prelungirile partidei, atunci când Gomez la faultat în careu pe Ramires. Drogba a vrut să fie eroul partidei, dar a ajuns să fie înger și demon pentru Chelsea, ratând lovitura de pedeapsă. Aceeași titulatură o merită cu prisosință și portarul gazdelor, care și-a spălat toate păcatele prin apărarea penalty-ului. De notat ar mai fi și apariția lui Franck Lampard pentru ”The Blues”, prima într-un meci oficial din luna august.
”Cormorani jumuliți”
Se pare că schimbarea de antrenor a fost benefică pentru Newcastle, cele 3 puncte câștigate ajutând ”coțofenele” să urce pe locul 8 în clasament.Chiar dacă a marcat un singur gol, Andy Carroll poate fi desemnat omul meciului, având și un assist la prima reușită. La sfârșitul partidei uriașul din atacul gazdelor a ridicat palmele deschise în aer, semnalând astfel numărul de goluri marcate până acum în campionat, 10. Se dovedește încă o dată că fanii lui Liverpool joacă un rol deosebit de important în parcursul echipei, de vreme ce ”cormoranii” au ajuns la a șasea înfrângere pe teren străin.
”Full speed ahead”
Manchester City a demonstrat ca este o echipă solidă pe Upton Park, proiectul gândit de Roberto Mancini prinde din ce în ce mai mult contur. Fostul ”extraterestru” Yaya Toure, a arătat o pofta impresionantă de joc, marcând un gol și fiind în proporție de 99% și autorul celui de-al doilea. Cu această victorie, City urcă pe locul 2 măcar până la disputarea derby-ului de luni seara dintre United și Arsenal.
În ciuda scorului, meciul nu a fost deloc ușor pentru oaspeți, West Ham a încercat multe în partea secundă, a avut inițiativa, dar spațiile lăsate în defensivă s-au dovedit a fi fatale. Nota zece însă pentru publicul pătimaș al gazdelor care și-a încurajat favoriții pe durata întregii partide.
”Derby încins”
Villa a reușit să câștige un meci spectaculos cu multe ocazii de poartă, care putea la fel de ușor să fie câștigat și de ”The Baggies”.Situația mai grea din clasament i-a responsabilizat pe baieții lui Houllier care au părut mai concentrați în fața porții.adverse.
”Sterilitate”
Everton a dominat aproape tot meciul dar nu a fost capabilă să înscrie în poarta lui Wigan. David Moyes are motive întemeiate de îngrijorare,”caramelele” ajungând la șapte meciuri fără victorie și pe locul 15 în clasament, un loc care nu face cinste unei redute ca Everton. Wigan este mulțumită cu acestă remiză și se menține pe 18.
”Egal frățesc”
Cel mai așteptat rezultat al etapei era acest X fără goluri de pe Craven Cottage. Cele două aveau o istorie de meciuri încheiate cu goluri puține , așa că au dat-o la pace și sau mulțumit cu un joc de tatonare. Astfel Fulham rămâne ”campioana” egalurilor, cu 10 meciuri încheiate nedecis, fiind urmată de Sunderland cu 9 remize.
”Surprize,surprize”
Înaintea meciului, The Potters porneau mari favoriți în disputa cu Blackpool, dar nou-promovata arată o formă de invidiat în deplasare urcând pe locul 3 al meciurilor jucate în ”afară”. Oaspeții ajung la 4 meciuri fără înfrângere și par a nu avea griji în privința retrogradării.
”Final de infarct”
Cu această mare victorie, gazdele au acumulat o zestre de 26 de puncte cu numai 6 puncte mai puține decât liderul din Premiership. Holden a păstrat toate punctele pentru gazde când nimeni nu se mai aștepta, la doar un minut după egalarea târzie a oaspeților.
”Lupii trăiesc”
Wolves se menține pe linie de plutire cu această victorie, a patra a sezonului.Birmingham încă nu a izbutit să învingă în deplasare și se înscrie în lotul echipelor candidate la retrogradare.
Manchester United - Arsenal Londra - Luni ora 22.00
1.Arsenal
|
16
|
10
|
2
|
4
|
34-18
|
32
|
2.Manchester City
|
17
|
9
|
5
|
3
|
24-13
|
32
|
3.Manchester Utd
|
16
|
8
|
7
|
0
|
35-16
|
31
|
4.Chelsea
|
17
|
9
|
4
|
4
|
31-12
|
31
|
5.Tottenham
|
17
|
7
|
6
|
4
|
25-22
|
27
|
6.Bolton
|
17
|
6
|
8
|
3
|
30-24
|
26
|
7.Sunderland
|
17
|
5
|
9
|
3
|
20-18
|
24
|
8.Newcastle
|
17
|
6
|
4
|
7
|
27-26
|
22
|
9.Liverpool
|
17
|
6
|
4
|
7
|
21-22
|
22
|
10.Blackpool
|
17
|
6
|
4
|
6
|
24-29
|
22
|
11.WBA
|
17
|
6
|
4
|
7
|
24-29
|
22
|
12.Stoke City
|
17
|
6
|
3
|
8
|
21-22
|
21
|
13.Blackburn
|
17
|
6
|
3
|
8
|
22-27
|
21
|
14.Aston Villa
|
17
|
5
|
5
|
7
|
19-28
|
20
|
15.Everton
|
17
|
3
|
9
|
5
|
18-20
|
18
|
16.Birmingham
|
17
|
3
|
9
|
5
|
17-20
|
18
|
17.Fulham
|
17
|
2
|
10
|
5
|
16-20
|
16
|
18.Wigan
|
17
|
3
|
7
|
7
|
13-28
|
16
|
19.Wolverhampton
|
17
|
4
|
3
|
10
|
18-30
|
15
|
20.West Ham
|
17
|
2
|
6
|
9
|
15-30
|
12
|
Pag. 15 din 17
| 2 art./pag. | Total 34 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy şi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 şi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 şi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deşi cicliştii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediţie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
Scoţianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc şi s-a impus &ic