Finalul sezonului regulat al Ligii MOL a adus câteva mari surprize, însă nu prin prisma modificărilor spectaculoase în clasament, ci a scorurilor total neaÅŸteptate înregistrate.
Astfel, campioana României Sport Club Miercurea Ciuc, liderul incontestabil al competiÅ£iei, care a condus da capo al fine, a încheiat sezonul regulat cu cea mai grea înfrângere suferită în acest an, 1:6 cu Miskolci JJSE, ocupanta locului 3. Până la acest joc, ciucanii nu mai pierduseră decât o singură dată la 2 goluri diferenţă (1:3 cu Dab.Docler), în rest suferind câteva înfrângeri la limită.
O altă echipă care a răsturnat orice previziuni a fost Steaua Rangers, care a suferit una dintre cele mai ruÅŸinoase înfrângeri din istorie în faÅ£a unei echipe româneÅŸti, 1:12 cu Fenestela 68 BraÅŸov, în deplasare. EvoluÅ£iile din ultima vreme, în care Steaua a fost surclasată atât de Fenestela 68 BraÅŸov, cât ÅŸi de marea rivală Sport Club, denotă un declin accentuat al hocheiului bucureÅŸtean ÅŸi al clubului Steaua, în special.
În ceea ce priveÅŸte clasamentul, Sport Club ÅŸi-a adjudecat prima poziÅ£ie, aÅŸa cum era de aÅŸteptat, cu 72 de puncte, ÅŸi speră să îÅŸi adauge în vitrină trofeul acestei competiÅ£ii, din ce în ce mai populară de la an la an.
Podiumul a fost completat de Dab.Docler (70 de puncte) ÅŸi Miskolci JJSE (66), care au avut un final de sezon foarte bun. Cele două echipe par îndreptăţite să revendice câÅŸtigarea competiÅ£iei, ambele câÅŸtigând 3 din cele 4 partide disputate împotriva liderului Sport Club.
DeÅ£inătoarea trofeului, Vasas HC, deÅŸi a avut un sezon solid, a terminat doar pe 4, cu 63 de puncte, din cauza gestionării necorespunzătoare a momentelor cheie ale sezonului. TotuÅŸi, rămâne o echipă imprevizibilă, care poate produce surpriza, la fel ca sezonul trecut.
FTC Orangeways a terminat neaÅŸteptat de bine, pe locul 5, cu 52 de puncte, însă nu a demonstrat că este pregătită să se lupte pentru trofeu. DeÅŸi a câÅŸtigat unele meciuri grele pe propriul teren, a cedat surprinzător acasă cu Sapa Fehérvár AV19, una dintre codaÅŸe, iar în deplasare a fost foarte vulnerabilă.
Fenestela 68 BraÅŸov este marea dezamăgire a anului în Liga MOL, terminând doar pe 6, după ce plecase la drum cu intenÅ£ii clare de implicare în lupta la vârf. Locul 6 din 9 este foarte puÅ£in pentru lotul de jucători avut la dispoziÅ£ie ÅŸi investiÅ£iile făcute, însă poate braÅŸovenii ne vor oferi o surpriză plăcută în play-off.
Ultimele 3 clasate (Sapa Fehérvár AV19, Steaua Rangers ÅŸi Újpesti TE) au demonstrat că sunt foarte departe de celelalte echipe, cu o menÅ£iune pentru Újpesti, care a câÅŸtigat un singur meci din 32!
Steaua, după ce a dat o perioadă senzaÅ£ia că ar putea obÅ£ine o clasare pe locurile 6-7, a terminat în genunchi, pe penultimul loc, acel 1:12 de la BraÅŸov pecetluind un sezon trist pentru militari, părăsiÅ£i ÅŸi de jucătorii ucraineni (ca Emelianenko sau Bodnarenko), plecaÅ£i spre campionate mai atrăgătoare din punct de vedere financiar, gen Kazahstan.
Pag. 1 din 33
| 2 art./pag. | Total 65 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy ÅŸi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 ÅŸi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană Å
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 ÅŸi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deÅŸi cicliÅŸtii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediÅ£ie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
ScoÅ£ianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc ÅŸi s-a impus &ic