”Salvatorul Park”. Manchester United – Arsenal 1-0

Fotbal - Anglia / Autor: Ovidiu Ioan Nica / Data: 14 Dec. 2010
Park Ji-Sung

Ambii manageri au venit cu ceva surprize în alcătuirea primului ”11”. Ferguson l-a ținut pe bancă pe Berbatov (golgheterul campionatului), în timp ce Wenger a început între buturi cu neexperimentatul Szczesny, care mai apărase doar 3 meciuri în cupă.

Prima repriză a fost una destul de săracă în fotbal, o luptă fizică la mijlocul terenului, fără multe ocazii de poartă. După obișnuitul început de tatonare, United a preluat inițiativa, iar în minutul 22 Nani amenință poarta adversă cu un șut din cădere, care trece la o palmă de bara din dreapta.

Meciul a avut o încărcătură psihică deosebită, dovadă fiind și faza din minutul 39, una incredibilă, atunci când Fletcher îl împinge pe arbitrul Howard Webb, după ce acesta nu acordase o lovitură liberă pentru ”diavoli”.

Singura reușită a meciului a venit în minutul 40, șutul deviat al lui Nani ajungând la sud-coreanul Ji-Sung Park, care inventează o lovitură de cap, plasată, fără nicio șansă pentru ghinionistul Szczesny. Park se dovedește încă o dată a fi omul providențial, după ce acesta mai adusese o victorie de unul singur, 2-1 cu Wolves.

Al doilea mitan a fost mult mai savuros - Arsenal a renunțat la defensivă, însă tot nu a avut ocazii de gol. Singura oportunitate mai serioasă a venit la un șut de la distanță expediat de Nasri și respins de Van der Sar în picioarele lui Chamakh, care însă nu a fost atent fiind blocat de Vidic.  

Tactic, jocul a fost dominat clar de Ferguson. United a avut mai multe șanse de a închide meciul, Anderson și Nani ratând față în față cu bravul goalkeeper al lui Arsenal.
Cu 17 minute înainte de final, Webb a arătat punctul cu var la un henț în careu comis de Clichy. În foame mare de goluri Rooney a arestat balonul, dar a ratat lamentabil, trimițând mingea în înaltul tribunei.

Cu această victorie, Manchester United î-și recapătă poziţia de lider, având 2 puncte avans faţă de urmăritoare și un meci în plus de jucat.

Ferguson a predat încă o dată o lecție de fotbal, tocmai rivalului său de atâta vreme, ofensiva atât de temută a ”tunarilor” fiind anihilată perfect de sistemul gândit de scoțian.

Manchester United:
Van der Sar, da Silva, Ferdinand, Vidic, Evra, Nani, Carrick, Anderson (84’Giggs), Fletcher, Park, Rooney.

Arsenal:
Szczesny, Sagna, Squillaci, Koscielny, Clichy, Song, Rosicky (63’Fabregas), Wilshere (64’van Persie), Nasri, Chamakh, Arshavin (77’Walcott).

Arbitru: Howard Webb.   Spectatori: 75.227









 

 

Galerie imagini

Park Ji-Sung

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / Anglia / Autor: Ovidiu Ioan Nica / 10 Noi. 2010

Avancronică Manchester City - Manchester United. It’s Derby Time

Foto Alex Livesey/Getty Images

Manchester-ul fierbe în aşteptarea derby-ului dintre City si United, ce se va disputa miercuri de la ora 22.00. O scurtă privire pe clasament şi în istorie ne-ar îndemna să-i acordăm un plus trupei de pe Old Trafford, însă “diavolii” au infirmeria plină

Fotbal / Anglia / Autor: Ovidiu Ioan Nica / 08 Noi. 2010

Premier League, Etapa a XI-a. “Cormoranii” si “Coţofenele” îşi iau avânt

Sursa foto www.liverpoolfc.tv

Capul de afiş al etapei era ţinut de meciul de pe Anfield, Liverpool primind vizita londonezilor de la Chelsea. Gazdele veneau după 3 victorii consecutive în toate competiţiile, însă următorul adversar era de alt calibru, Chelsea sosind din postura de lider

Pag. 17 din 17 | 2 art./pag. | Total 34 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole