Dezastru pentru Steaua Rangers în Liga MOL

Hockey - MOL Liga / Data: 15 Dec. 2010
Foto 100sportnews.wordpress.com

Steaua Rangers a pierdut acasă primul meci al barajului pentru accederea în play-off-ul Ligii MOL, 5:6 (2:2, 2:1, 1:3) cu formaţia maghiară Újpesti TE, şi este obligată să câştige astăzi pentru a păstra şanse de calificare. Acest rezultat deloc onorant obţinut în faţa celei mai slabe echipe din Liga MOL accentuează declinul secţiei de hochei, care a mai înregistrat câteva recorduri negative în acest an în meciurile cu Sport Club Miercurea Ciuc şi Fenestela 68 Braşov, culminând cu acel 1:12 din ultima etapă, de la Braşov.

Conform regulamentului Ligii MOL, primele 7 clasate sunt calificate automat în play-off, în timp ce ultimele 2 clasate trebuie să dispute un baraj, calificându-se echipa care câştigă 2 din 3 meciuri. Steaua Rangers a terminat sezonul regulat pe locul 8, cu 28 de puncte, în timp ce Újpesti TE a fost de departe cea mai slabă echipă înscrisă în competiţie, acumulând doar 3 puncte (o victorie şi 31 de înfrângeri). Aşadar, Steaua pornea cu avantajul disputării primelor 2 partide la Bucureşti, toate previziunile indicând că nu va mai fi nevoie de un al treilea meci, în Ungaria, şi că Steaua nu va avea nici cea mai mică problemă în a se califica în play-off.

Totuşi, plecarea jucătorilor ucraineni de la Steaua se pare că a fost mai importantă decât s-a crezut, neputând fi surmontată. De asemenea, Steaua nu a putut beneficia de aportul câtorva tineri jucători, convocaţi la reprezentativa Under 20, care joacă în aceste zile la Campionatul Mondial, Divizia a II-a, de la Miercurea Ciuc. Acestora li se mai adaugă şi faptul că Steaua a fost singura echipă din Liga MOL care a cedat puncte codaşei Újpesti TE, pierzând la Budapesta cu 1:5, deşi beneficia de aportul tuturor jucătorilor (inclusiv al  celor ucraineni).

Cele două echipe s-au succedat la conducere până la 5-5 (0-1, 1-1, 2-1, 2-2, 2-3, 3-3, 4-3, 4-4, 4-5, 5-5), scor la care Újpesti TE nu a mai respectat regula de până atunci, ca formaţia care egalează să preia conducerea, dând o nesperată lovitură în ultimul minut de joc, prin Dezső Roczanov. Steaua nu îşi mai poate permite niciun pas greşit dacă mai doreşte să joace în play-off, acolo unde câştigătoarea barajului ar urma să întâlnească liderul sezonului regulat, chiar campioana Sport Club Miercurea Ciuc.

Al doilea meci al barajului este programat pentru miercuri, 15 decembrie, de la ora 15.00.

 

 

Galerie imagini

Foto 100sportnews.wordpress.com

Articole din aceeasi categorie

Hockey / MOL Liga / 29 Oct. 2010

Fenestela Braşov şi Steaua - învinse în Ungaria. Rezultatele etapei şi clasamentul Ligii MOL

Sport Club, un nou succes �n Liga MOL
Foto www.sportclub.ro

Sport Club Miercurea Ciuc a învins în deplasare lanterna roşie Újpesti TE cu 8:5 (2:2, 4:1, 2:2) şi rămâne liderul Ligii MOL, însă scorul şi faptul că două reprize s-au încheiat la egalitate reprezintă cu adevărat o surpriză. Să spunem doar că în precedentele întâlniri ciucanii

Hockey / MOL Liga / 26 Oct. 2010

Steaua Rangers - Fenestela 68 Braşov 2:4

www.hocheibrasov.ro

În cel mai interesant meci al zilei, Steaua Rangers a întâlnit la Bucureşti Fenestela Braşov. Partida a contat atât pentru Liga MOL, cât şi pentru campionatul intern. Steaua a cedat cu 2:4 (0:0, 1:3, 1:1) şi doar printr-un miracol poate evita locurile 7-8

Pag. 17 din 33 | 2 art./pag. | Total 65 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole