Steaua Rangers - Újpesti TE 1:7 (0:3, 0:2, 1:2). Eliminare ruşinoasă din Liga MOL

Hockey - MOL Liga / Data: 16 Dec. 2010

Steaua Rangers are un final de sezon catastrofal, pierzând la un scor ruşinos calificarea în play-off-ul Ligii MOL, chiar în faţa celei mai slabe formaţii din competiţie, Újpesti TE.

Rezultatul pare neverosimil, 1:7 (0:3, 0:2, 1:2), însă forţa de atac a Stelei a fost practic anulată de plecarea jucătorilor ucraineni şi de convocarea la naţionala Under 20 a 4 jucători. Golul Stelei a fost reuşit de Viorel Nicolescu, în minutul 57, când tabela arăta 7:0 pentru maghiari.

Formaţia maghiară a câştigat şi prima partidă a barajului, cu 6:5, şi obţine o calificare miraculoasă în play-off, din doar 2 meciuri, ambele disputate la Bucureşti. În sezonul regulat Újpesti TE a acumulat doar 3 puncte în 32 de partide, pierzând nu mai puţin de 31 dintre acestea, în timp ce Steaua a acumulat 28 de puncte, ocupând penultimul loc.

Steaua părăseşte competiţia în genunchi, în timp ce Újpesti TE va lupta cu campioana României, Sport Club Miercurea Ciuc, liderul sezonului regulat, pentru un loc în semifinale.

 

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Hockey / MOL Liga / 17 Sep. 2010

Steaua Rangers – Vasas HC 1:7

Foto www.sport.ro

Vineri, 17.09.2010, Steaua Rangers a suferit o nouă înfrângere în Liga MOL, 1:7 (0:1, 0:3, 1:3) în faţa deţinătoarei trofeului, Vasas HC. Partida a avut loc la Braşov, pe Patinoarul Olimpic, deoarece Patinoarul “Mihail Flamaropol” din Bucureşti nu a putut fi adus la parametrii

Hockey / MOL Liga / 14 Sep. 2010

Steaua pierde meciul cu Ferencvarosi TC la ,,masa verde”

Steaua Rangers a pierdut cu 0:5 la “masa verde” partida cu Ferencvarosi TC, programată a avea loc vineri 10 septembrie 2010, şi anulată din cauza unor probleme tehnice la Patinoarul “Mihail Flamaropol”. După 3 etape ale Ligii Mol, Steaua se află pe locul 5 din nouă echipe, cu o victorie şi două înfrângeri.

Pag. 27 din 33 | 2 art./pag. | Total 65 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole