Premier League - Avancronică etapa a XVIII-a

Fotbal - Anglia / Autor: Ovidiu Ioan Nica / Data: 18 Dec. 2010

În Premier League luna cadourilor continuă odată cu etapa a XVIII-a, care ne aduce meciuri numai unul și unul. Meciul vedetă al rundei se dispută pe Stamford Bridge, acolo unde Chelsea dă piept cu Manchester United în duelul campioanelor ultimelor opt ani.

În deschiderea etapei, pe Stadium of Light, Sunderland primește vizita celor de la Bolton, într-un derby al revelațiilor de până acum. ”Pisicile negre” nu au cunoscut gustul amar al înfrângerii pe propriul teren, așa că trupa lui Owen Coyle va avea o misiune dificilă.

Cu orgoliul rănit după înfrângerea din derby-ul cu Manchester United, Arsenal are o singură variantă în disputa cu Stoke, victoria.  Wenger îi va putea folosi încă de la startul partidei pe Fabregas, van Persie și Walcott, așa că ”tunarii” nu au nici o scuză dacă nu revin în fruntea Premiership măcar pentru o zi.

West Ham speră să profite de agitația de pe banca tehnică a gazdelor, care l-au demis pe Sam Allardyce după înfrângerea de etapa trecută, 1-2 în deplasare cu Bolton. ”Ciocănarii” speră astfel să obțină prima victorie în deplasare, succes care ar  aduce puțină liniște înainte de sărbători pentru trupa antrenată de Avram Grant.

Ultima partidă a zilei de sâmbătă le pune față în față pe actuala și fosta echipă antrenată de Roy Hodgson, Liverpool vs Fulham.  ”Cormoranii”  pleacă favoriți mai mult datorită liniei de clasament de pe teren propriu, pentru că per total gazdele au dezamăgit crunt în actualul sezon. Un alt atu ar fi acela că Hodgson cunoaște tot lotul oaspeților și nu ar trebui să fie cu nimic suprins. Fulham nu a câștigat nici un meci în deplasare, dar nici nu a pierdut prea multe, fiind o redută destul de incomodă.

West Bromwich deschide ziua de duminică contra celor de la Wolves, echipă în mare suferință. Ținând cont de parcursul ”lupilor” în deplasare (un singur punct din 8 partide) și de faptul ca formația lui Di Matteo practică un fotbal spectaculos și destul de eficient, gazdele pleacă cu prima șansă.

   Tottenham, care se află în urmărirea careului de ași din Premiership, se deplasează la Blackpool, într-o confruntare mai dificilă decât pare la prima vedere. Fără înfrângere de 4 meciuri, fanii gazdelor speră intr-o noua minune din partea lui Ian Holloway și a elevilor săi. Concentrarea elevilor lui Harry Redknapp ar putea fi factorul decisiv în această dispută, mai ales că toate gândurile londonezilor sunt la recenta tragere la sorti pentru șaisprezecimile Champions League, unde Spurs o va întâlni pe AC Milan.

Marele duel al etapei, Chelsea- Manchester United, va fi analizat într-un material separat, duminică, 19 decembrie 2010.

Etapa se încheie luni de la ora 22.00 cu disputa de pe City of Manchester Stadium, acolo unde se confruntă gazdele de la City și Everton. Fără înfrângere în ultimele 7 runde, trupa lui Mancini este favorită certă, iar cu o eventuală victorie City poate îndrăzni chiar la fotoliul de lider. Everton este una din decepțiile campionatului, dar în meciurile cu granzii, ”caramelele” au făcut mai mereu meciuri bune ( 3-3 cu Man Utd, 1-1 cu Chelsea).

Program complet etapa a XVIII-a

Sâmbătă, 18 decembrie 2010

  • Sunderland - Bolton
  • Arsenal - Stoke
  • Birmingham - Newcastle
  • Blackburn - West Ham
  • Wigan - Aston Villa
  • Liverpool - Fulham


Duminică, 19 decembrie 2010

  • WBA - Wolves
  • Blackpool - Tottenham
  • Chelsea - Manchester Utd


Luni, 20 decembrie 2010

  • Manchester City - Everton


 

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / Anglia / Autor: Ovidiu Ioan Nica / 08 Feb. 2011

Magia regelui continuă. Chelsea – Liverpool 0-1

Foto http://fclub.ro

41,829 de spectatori s-au înghesuit pe Stamfford Bridge pentru a asista la prima partidă a lui Fernando Torres în tricoul lui Chelsea, chiar împotriva fostei sale echipe, Liverpool. Anunțat doar rezervă în zilele de dinaintea partidei, spaniolul a fost trimis din primul minut în teren...

Fotbal / Anglia / Autor: Ovidiu Ioan Nica / 08 Feb. 2011

”Istorie rescrisă!” Newcastle-Arsenal 4-4!!! Cronica etapei a XXVI-a

Foto www.nufc.co.uk

Etapă de-a dreptul nebună în Premier League, nu mai puțin de 41 de goluri fiind marcate în meciurile disputate sâmbătă, un nou record de goluri înscrise într-o zi. Arsenal a scăpat 2 puncte printre degete în stil mare, 4-4 în deplasare cu Newcastle după ce tunarii...

Pag. 1 din 17 | 2 art./pag. | Total 34 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole