În Premier League luna cadourilor continuă odată cu etapa a XVIII-a, care ne aduce meciuri numai unul și unul. Meciul vedetă al rundei se dispută pe Stamford Bridge, acolo unde Chelsea dă piept cu Manchester United în duelul campioanelor ultimelor opt ani.
În deschiderea etapei, pe Stadium of Light, Sunderland primește vizita celor de la Bolton, într-un derby al revelațiilor de până acum. ”Pisicile negre” nu au cunoscut gustul amar al înfrângerii pe propriul teren, așa că trupa lui Owen Coyle va avea o misiune dificilă.
Cu orgoliul rănit după înfrângerea din derby-ul cu Manchester United, Arsenal are o singură variantă în disputa cu Stoke, victoria. Wenger îi va putea folosi încă de la startul partidei pe Fabregas, van Persie și Walcott, așa că ”tunarii” nu au nici o scuză dacă nu revin în fruntea Premiership măcar pentru o zi.
West Ham speră să profite de agitația de pe banca tehnică a gazdelor, care l-au demis pe Sam Allardyce după înfrângerea de etapa trecută, 1-2 în deplasare cu Bolton. ”Ciocănarii” speră astfel să obțină prima victorie în deplasare, succes care ar aduce puțină liniște înainte de sărbători pentru trupa antrenată de Avram Grant.
Ultima partidă a zilei de sâmbătă le pune față în față pe actuala și fosta echipă antrenată de Roy Hodgson, Liverpool vs Fulham. ”Cormoranii” pleacă favoriți mai mult datorită liniei de clasament de pe teren propriu, pentru că per total gazdele au dezamăgit crunt în actualul sezon. Un alt atu ar fi acela că Hodgson cunoaște tot lotul oaspeților și nu ar trebui să fie cu nimic suprins. Fulham nu a câștigat nici un meci în deplasare, dar nici nu a pierdut prea multe, fiind o redută destul de incomodă.
West Bromwich deschide ziua de duminică contra celor de la Wolves, echipă în mare suferință. Ținând cont de parcursul ”lupilor” în deplasare (un singur punct din 8 partide) și de faptul ca formația lui Di Matteo practică un fotbal spectaculos și destul de eficient, gazdele pleacă cu prima șansă.
Tottenham, care se află în urmărirea careului de ași din Premiership, se deplasează la Blackpool, într-o confruntare mai dificilă decât pare la prima vedere. Fără înfrângere de 4 meciuri, fanii gazdelor speră intr-o noua minune din partea lui Ian Holloway și a elevilor săi. Concentrarea elevilor lui Harry Redknapp ar putea fi factorul decisiv în această dispută, mai ales că toate gândurile londonezilor sunt la recenta tragere la sorti pentru șaisprezecimile Champions League, unde Spurs o va întâlni pe AC Milan.
Marele duel al etapei, Chelsea- Manchester United, va fi analizat într-un material separat, duminică, 19 decembrie 2010.
Etapa se încheie luni de la ora 22.00 cu disputa de pe City of Manchester Stadium, acolo unde se confruntă gazdele de la City și Everton. Fără înfrângere în ultimele 7 runde, trupa lui Mancini este favorită certă, iar cu o eventuală victorie City poate îndrăzni chiar la fotoliul de lider. Everton este una din decepțiile campionatului, dar în meciurile cu granzii, ”caramelele” au făcut mai mereu meciuri bune ( 3-3 cu Man Utd, 1-1 cu Chelsea).
Program complet etapa a XVIII-a
Sâmbătă, 18 decembrie 2010
Duminică, 19 decembrie 2010
Luni, 20 decembrie 2010
Pag. 7 din 17
| 2 art./pag. | Total 34 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy şi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 şi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 şi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deşi cicliştii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediţie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
Scoţianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc şi s-a impus &ic