Aranjamente?!

sport101.ro - Tableta de BASCHET / Autor: Dumitru Virgil Darie / Data: 11 Ian. 2011
Blake Griffin Foto thirdage.com

Mijlocul sezonului în NBA ne aduce câteva zile de pauză, prilejuite de All-Star Week-end. Gazda evenimentului este complexul Staples Center din Los Angeles. Unul din cele mai aşteptate momente îl reprezintă concursul de slam-dunk-uri. În centrul atenţiei va fi cea mai recentă vedetă a baschetului american, Blake Griffin. Jucătorul lui Los Angeles Clippers este considerat marele favorit la obţinerea titlului de debutantul anului şi este greu de crezut că vreun nou-venit în NBA poate să-i sufle această distincţie. Prestaţiile excelente şi extrem de spectaculoase au transformat radical a doua echipă din Los Angeles. Charles Barkley spunea recent că preferă să meargă să vadă un meci al lui Clippers decât să asiste la o prestaţie a campioanei NBA.

Participanţii la competiţia de slam dunk-uri sunt stabiliţi în mod direct, fără consultarea fanilor, de către oficialii ligii. Ceilalţi trei jucători angrenaţi în acest concurs sunt Brandon Jennings (Milwaukee), Serge Ibaka (Oklahoma City) JaVale McGee (Washington). Spre deosebire de anii trecuţi fiecare din candidaţi va avea un antrenor şi fanii vor avea ocazia să urmărească pe internet pregătirile pentru concurs. La aflarea oponenţilor lui Griffin, o parte din cei implicaţi direct în fenomenul NBA nu s-au ferit să se pronunţe în legătură cu acest subiect.

Nate Robinson, jucătorul lui Boston Celtics şi triplu câştigător al concursului, a declarat că totul a fost aranjat pentru ca vedeta locală să câştige lejer. Antrenorul lui Milwaukee Bucks a precizat că nu înţelege de ce Brandon Jennings se numără printre cei aleşi să participe la acest concurs. Şi asta din pricina celor doar două slum dunk-uri din acest sezon. Iniţial vă veţi gândi, ca şi mine, că nici unul din cei patru concurenţi nu poate avea aşa puţine coşuri de sus. Aşa că să dăm cuvântul statisticii ce ţine evidenţa unor asemenea coşuri: Griffin 85 (locul 1),  McGee 62 (locul 7), Ibaka 46 (locul 11) şi Jennings 2 (locul 235).

Primele trei alegeri au acoperire cel puţin parţială, dar ultima e stranie. Chiar dacă Blake Griffin donează pentru fiecare slam 100 de dolari unei organizaţii ce luptă împotriva obezităţii, oficialii NBA nu trebuie să-l recompenseze cu nişte adversari facili. Aparenţele înşeală uneori şi poate pe 19 februarie vom avea parte de o surpriză plăcută.
 

 

 

Galerie imagini

Blake Griffin Foto thirdage.com

Articole din aceeasi categorie

sport101.ro / Tableta de BASCHET / Autor: Dumitru Virgil Darie / 19 Noi. 2010

Utah „Phoenix” Jazz

Jerry Sloan

Acest început de sezon a oferit câteva performanţe demne de remarcat. Rajon Rondo a reuşit 24 de pase decisive într-un meci, iar forma excelentă lasă impresia că ar putea doborî recordul stabilit de John Stockton (1164 de assist-uri în sezonul regulat).

sport101.ro / Tableta de BASCHET / Autor: Dumitru Virgil Darie / 15 Noi. 2010

Inspiraţia „Deciziei”

Chris Bosh, LeBron James si Dwyane Wade

În 2003 LeBron James era primul ales în draft şi impactul pe care l-a avut asupra echipei sale a fost mai mult decât evident. Cleveland s-a transformat din cenuşăreasa NBA (doar 17 victorii în 82 de meciuri) într-una care rata la limită play-off-ul şi, ulterior, juca finala NBA.

Pag. 7 din 7 | 2 art./pag. | Total 14 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole