Martin Fourcade a obÅ£inut prima victorie a sezonului ÅŸi cea de-a patra din carieră la Antholz – Anterselva (Italia), în proba de 15 km start în bloc. Francezul simte în sfârÅŸit gustul victoriei, după ce în etapa precedentă, la Ruhpolding, a terminat de trei ori pe locul secund.
Martin Fourcade a fost unul din cei doar doi sportivi cu o singură greÅŸeală în poligon (celălalt fiind austriacul Daniel Mesotitsch, clasat al patrulea), având totodată ÅŸi una dintre cele mai bune deplasări pe schiuri. Pe locul 2 s-a clasat suedezul Bjorn Ferry, care deÅŸi după cea de-a patra trecere prin poligon nu se afla între primii 3, efectuând ÅŸi un tur suplimentar, a recuperat fantastic, depăşindu-l clar pe Mesotitsch ÅŸi întrecându-l la sprintul final pe rusul Anton Shipulin, câÅŸtigătorul probei de sprint de joi, 20 ianuarie.
Pe 5 ÅŸi pe 6 s-au clasat 2 reprezentanÅ£i ai Germaniei, Arnd Peiffer ÅŸi Michael Greis, urmaÅ£i de cel mai titrat biatlonist al tuturor timpurilor, Ole Einar Bjorndalen, care a avut timpul de referinţă după prima tragere, însă a pierdut foarte multe secunde la celelalte 3 treceri prin poligon, soldate fiecare cu câte un tur de penalizare.
Emil Hegle Svendsen a obÅ£inut un loc 9 meritoriu în condiÅ£iile în care a efectuat 5 tururi suplimentare ÅŸi a mai recuperat din diferenÅ£a în clasamentul general faţă de purtătorul pieptarului roÅŸu, compatriotul său Tarjei Boe, care a sosit doar al 15-lea.
Ghinionistul zilei a fost reprezentantul gazdelor, Markus Windisch, care a fost foarte aproape de prima victorie din carieră, însă a terminat în cele din urmă doar pe locul 14. Italianul a intrat primul în poligon la ultima tragere, având o evoluÅ£ie perfectă la precedentele 3 trageri, ÅŸi ar fi rămas în cărÅ£i pentru victorie sau cel puÅ£in pentru un loc pe podium ÅŸi în cazul în care ar fi ratat o Å£intă. Din păcate pentru el, emoÅ£iile l-au trădat ÅŸi a ratat nu mai puÅ£in de 3 din cele 5 focuri, ceea ce a făcut să nu prindă nici măcar Top 10 ÅŸi să aÅŸtepte în continuare îmbunătăţirea celei mai importante performanÅ£e individuale – locul 7.
În clasamentul general marea revelaÅ£ie a sezonului, norvegianul Tarjei Boe, se menÅ£ine lider, cu 598 de puncte, însă compatriotul său Emil Hegle Svendsen s-a apropiat la doar 6 lungimi. Pe locul al treilea, la distanţă de peste 100 de puncte, se află germanul Michael Greis, cu 485 de puncte, iar pe 4 Martin Fourcade, cu 477 de puncte. Ole Einar Bjorndalen încheie Top 5, cu 398 de puncte, însă norvegianul treversează o criză de formă, ÅŸansele sale de a mai câÅŸtiga Marele Glob de Cristal fiind practic nule.
Clasament Antholz – Anterselva, Start în bloc 15 km, 22.01.2011
1. Martin Fourcade 35:33.4 (0+0+1+0)
2. Bjorn Ferry +17.2 (0+0+1+1)
3. Anton Shipulin +17.6 (1+1+0+0)
4. Daniel Mesotitsch +21.4 (0+0+1+0)
5. Arnd Peiffer +38.7 (0+0+1+1)
Clasament general
1. Tarjei Boe 598 p
2. Emil Hegle Svendsen 592 p
3. Michael Greis 485 p
4. Martin Fourcade 477 p
5. Ole Einar Bjorndalen 398 p
Pag. 4 din 11
| 2 art./pag. | Total 21 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy ÅŸi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 ÅŸi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană Å
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 ÅŸi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deÅŸi cicliÅŸtii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediÅ£ie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
ScoÅ£ianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc ÅŸi s-a impus &ic