Mai puţini şi mai buni?

sport101.ro - Tableta de BASCHET / Autor: Dumitru Virgil Darie / Data: 26 Ian. 2011
David Stern

Criza se manifestă peste tot şi NBA nu face excepţie. Există câteva probleme arzătoare la ordinea zilei care îi preocupă pe cei care conduc destinul baschetului american. Numărul echipelor angrenate în competiţie a crescut în ultimii 50 de ani atingând un punct maxim, care din punct de vedere financiar nu se justifică. Un exemplu evident îl constituie New Orleans Hornets, echipa al cărei patron a anunţat că nu o mai poate sprijini financiar. În ciuda rezultatelor decente ce se pot concretiza într-un loc care să permită accesul în play-off, fanii nu se îmbulzesc să-şi susţină favoriţii. Hornets se află pe locul 24 în clasamentul mediei de spectatori în meciurile de acasă. Coroborat cu incertitudinea financiară, acest fapt ar putea determina mutarea echipei în alt oraş.

Dincolo de aspectele economice, limitarea numărului de combatante este susţinută şi de imposibilitatea unor echipe de a-şi forma loturi competitive care să emită pretenţii la câştigarea titlului. La baza acestei chestiuni se află ţelurile marilor jucători. Toţi, dar absolut toţi, visează să primească drept răsplată pentru performanţele lor inelul de campion. Prima poziţie în alte categorii cum ar fi media de puncte pe meci, recuperări, pase decisive sau obţinerea distincţiei de MVP în sezonul regulat pot fi în cel mai fericit caz o palidă consolare. Pentru ca superstarurile pe care îi au în componenţă să accepte prelungirea contractelor, cluburile mai slab cotate trebuie să ducă o politică de transferuri prin care să întărească lotul cu jucători valoroşi sau cu potenţial ridicat. Or implicarea în tranzacţii de tipul celor de mai sus este foarte rară. De aici până la isteria expirării contractelor a fost doar un pas. Atenţia unei bune părţi din media şi fani a fost captată momentan de Carmelo Anthony, care îşi încheie contractul cu Denver Nuggets la vară. Alţii se gândesc deja la o situaţie similară în cazul lui Chris Paul, aflat sub contract cu New Orleans Hornets până în vara anului viitor.

Ecuaţia se complică şi mai mult dacă ţinem seama că înţelegerea dintre patroni şi jucători expiră în şase luni şi negocierile purtate între cele două părţi nu au cunoscut progrese importante. Diminuarea numărului de echipe va determina schimbări radicale. Competiţia va fi mai atractivă datorită echilibrării loturilor. Totuşi, celor excluşi le vor fi afectate interesele. Va fi pus în practică acest plan?

 

 

Galerie imagini

David Stern

Articole din aceeasi categorie

sport101.ro / Tableta de BASCHET / Autor: Dumitru Virgil Darie / 05 Dec. 2010

“Răspuns” eşuat

Allen Iverson

6 iunie 2001, primul meci al finalei NBA. Los Angeles Lakers, neînvinsă în play-off, întâlnea Philadephia 76ers. Avea să fie punctul culminant al carierei lui Allen Iverson. 48 de puncte, 6 pase decisive, 5 recuperari şi 5 intercepţii.Victorie Philadelphia, 107-101 după prelungiri.

sport101.ro / Tableta de BASCHET / Autor: Dumitru Virgil Darie / 24 Noi. 2010

Statistici înşelătoare

Tim Duncan

Când vine vorba de statistici şi recorduri, americani nu se plictisesc niciodată. Cel mai recent record doborât este cel al lui Tim Duncan, care a reuşit să-l depăşească pe David Robinson la numărul de puncte înscrise (20790) şi la numărul de meciuri jucate...

Pag. 6 din 7 | 2 art./pag. | Total 14 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole