“Victimele” FRF

sport101.ro - Tableta de FOTBAL / Autor: George Drafta / Data: 02 Feb. 2011

Mircea  Sandu a promis curăţenie în fotbalul românesc  la nivelul eşaloanelor inferioare  şi se pare că preşedintele FRF începe să se ţină de cuvânt. Până la a pune în aplicare  o altă organigramă la liga a doua sau a treia, forul de la Casa Fotbalului  a decis să respecte regulamentele UEFA şi să introducă în ROAF un paragraf care nu mai permite oricărei grupări sportive să obţină accederea într-un eşalon superior fără îndeplinirea unor criterii.

Acestea din urmă se  referă la partea organizatorică,  dar şi la cea sportivă. Cluburile  care şi-au schimbat acţionariatul, denumirea sau au eludat meritul sportiv preluând locul altor echipe din eşaloanele superioare nu pot promova timp de 3 ani din momentul realizării acestor “fapte”. Aşa sună comunicatul sec al FRF, care a şi anunţat numele formaţiilor care nu au drept de promovare în următorii ani.

Decizia finală i-a nemulţumit pe majoritatea celor incluşi pe lista neagră, mai ales pe cei care îşi propuseseră  accederea în Liga I. Ultima care a primit cu tristeţe vestea a fost Săgeata Năvodari, echipă care la jumătatea campionatului se află chiar pe loc de promovare, la un punct în spatele liderului Ceahlaul.

Probabil că  acest  paragraf  din regulamentul fotbalului intern ar fi trebuit introdus şi aplicat mai din timp, dar până la urmă includerea lui chiar şi cu întârziere este binevenită.
Mulţi spun însă că efectele acestuia sunt devastatoare din două motive, unul al retroactivităţii aplicării lui şi celălalt al faptului că el apare în plină competiţie când  echipele şi-au stabilit  obiective pentru sezonul în curs.

Indiferent că până la urmă FRFul îşi va da seama că poate comite o nedreptate celor angrenaţi în lupta la vârf şi va reveni asupra deciziei de aplicare imediată a articolului - problemă, intrarea lui în vigoare fie şi începând cu sezonul viitor este absolut necesară.
El va împiedica sau măcar va face mai dificil acel interminabil schimb de locuri care în trecut era o practică la moda în fotbalul nostru.

În ultimul timp multe dintre echipe au preluat doar licenţa de club profesionist aparţinând altora şi au transferat acolo atât lotul de jucatori cât şi întreg acţionariatul.
Această “inginerie” le-a permis conducătorilor de club să dribleze instituţiile statului falimentând fostele societăţi aflate în colaps  şi cu mari datorii la buget şi înfiinţând altele unde au transferat doar activele.

După ce FRF a primit o amendă din partea forului european pentru că a acordat ilicit licenţa unor cluburi care au participat inclusiv in cupele europene, încă o ieşire în decor ar putea duce chiar la o dezafiliere, fapt ce îi obligă pe  “federali” să fie mai atenţi în respectarea regulamentelor.

Să sperăm că acesta va fi doar un prim pas pentru corectitudine la nivelul întregului fotbal, iar echipele îşi vor construi de aici înainte parcursul doar pe propriile merite şi nu profitând de lipsa suportului financiar al altor competitori.

 

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

sport101.ro / Tableta de FOTBAL / Autor: George Drafta / 30 Ian. 2011

Ungaria zilelor noastre

Marele cronicar sportiv Ioan Chirila ne-a fermecat copilăria cu poveştile sale despre echipele care au marcat istoria fotbalului. Poate cea mai spectaculoasă dintre ele şi una dintre favoritele maestrului era Ungaria anului 1954 , cea mai ofensivă echipa din istoria...

sport101.ro / Tableta de FOTBAL / Autor: George Drafta / 20 Ian. 2011

Preambul la Mondial

Qatarul a fost gazda aleasă pentru Cupa Asiei din acest an. Turneul care în mod normal se disputa în timpul verii a fost mutat iarna pentru ca echipele să evite jocurile la temperaturi ridicate. Acesta este şi motivul pentru care FIFA doreşte ca turneul final al CM din 2022...

Pag. 2 din 11 | 2 art./pag. | Total 21 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole