Mastersul Germaniei începe cu peripeţii

Snooker - Turnee majore / Autor: Florentin Nica / Data: 03 Feb. 2011

•    Ronnie O'Sullivan alege să nu se prezinte la acest turneu în ultimul moment;
•    Neil Robertson şi-a perdut paşaportul şi nu se ştie dacă va ajunge la timp pentru acest turneu;
•    Ding Junhui şi Stephen Hendry sunt primii care se califică în optimile competiţiei de la Berlin.

Ding Junhui nu a avut prea mari probleme în meciul său în compania lui Matthew Stevens, pe care l-a învins detaşat cu scorul de 5-1, mergând în optimile competiţiei. Matthew Stevens îşi salvează onoarea în ultimul joc al primei sesiuni. El a avut şansa sa de a câştiga şi alte frame-uri, dar nu s-a descurcat deloc bine, iar Ding Junhui a fost mai concentrat la joc şi l-a pedepsit.

La o masă alăturată a avut loc meciul dintre Stephen Hendry şi Judd Trump. Ultimul nu a reuşit să-i ia celui care a câştigat de şapte ori Campionatul Mondial de Snooker decât două frame-uri, pierzând astfel întâlnirea cu 5-2. Prima sesiune s-a încheiat ca şi în meciul analizat mai devreme tot 3-1. După pauză Hendry a majorat scorul, lui Trump revenindu-i jocul următor, însă Hendry a închis meciul în frame-ul al şaptelea.

Şi Dominic Dale merge în optimi, întrucât cel care era programat să-i fie adversar, Ronnie O'Sullivan, a decis să se retragă în ultima zi. Această decizie neaşteptată se pare că va fi motivată printr-o adeverinţă medicală. Cu toate astea preşedintele World Snooker, Barry Hearn, a fost foarte supărat pe opţiunea lui The Rocket: „Nu-mi pasă dacă Ronnie joacă sau nu, dar nu e frumos din partea ta să-ţi confirmi prezenţa pe grila de start şi apoi să-ţi anunţi retragerea fără un motiv bine întemeiat. Ronnie apare pe toate posterele concursului în Germania; acesta este un turneu foarte important pentru noi întrucât încercăm să ne extindem şi pe piaţa europeană şi foarte mulţi oameni vor fi dezamăgiţi de absenţa lui Ronnie.”

Un alt mare jucător s-ar putea să lipsească de la Berlin. E vorba de Campionul Mondial în exerciţiu, Neil Robertson, care se pare că şi-a pierdut paşaportul şi nu se ştie dacă va ajunge la timp pentru a concura. Aceasta nu este singura peripeţie de acest fel a lui Neil. În ultima sa aventură, fiind aşteptat pentru meciul său din Premier League, în noiembrie, el a plecat cu alt tren şi a reuşit să ajungă cu greu, când mai erau cinci minute până la începerea partidei.

În ultima faza a calificărilor – desfăşurată pe 2 februarie 2011 – Joe Swail a fost la un pas de un break maxim în al treilea frame din meciul său cu belgianul Hans Blanckaert, dar s-a oprit doar la 112 puncte, ratând ultima bilă roşie.

Tabloul complet al întâlnirilor de pe 2 februarie 2011, din cadrul Mastersului Germaniei este:
    
    Jack Lisowski 5–2 Luca Brecel
    Anthony Hamilton 5–1 Pavel Leyk
    Thanawat Thirapongpaiboon 5–3 Tomasz Skalski
    Nigel Bond 5–2 Stefan Kasper
    Joe Swail 5–0 Hans Blanckaert

    Meciuri de calificare s-au jucat şi pe 3 februarie:

    Liu Song 2–5 Daniel Wells
    Anthony McGill 5–0 Mario Wehrmann (ultimul nu s-a prezentat la meci)
    Robert Milkins 5–1 Lasse Münstermann

Surse: www.worldsnooker.com, www.espn.co.uk, www.guardian.co.uk

 

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Snooker / Turnee majore / Autor: Florentin Nica / 18 Feb. 2011

Stephen Maguire opreşte ascensiunea lui Mark Williams

Stephen Maguire Foto www.guardian.co.uk

După parcursul remarcabil pe care l-a avut în această săptămână, Mark Williams – cel care şi-a învins toţi adversarii de până acum cu scorul de 4-0 – a pierdut în sferturi cu 5-3 în faţa scoţianului Stephen Maguire. Cu o seară înainte, Maguire îl învinsese pe bunul prieten...

Snooker / Turnee majore / Autor: Florentin Nica / 18 Feb. 2011

Hendry – de la extaz, la agonie

Stephen Hendry

Stephen Hendry a reuşit un break de 147 în debutul meciului cu Stephen Maguire, dar apoi s-a stins şi a pierdut partida cu 4-2.

Pag. 3 din 29 | 2 art./pag. | Total 57 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole