Confruntarea din ultimul act al turneului de la Berlin a fost demnă de o finală. S-au întâlnit cei mai în formă jucători ce au luat parte la startul competiÈ›iei (fără să-l punem la socoteală aici pe John Higgins, care a fost nevoit să se retragă din motive personale) È™i au oferit spectatorilor o partidă memorabilă. Această finală a avut de toate; poate i-a lipsit dramatismul dus la extrem al unui frame decisiv, dar în rest meciul a fost absolut fabulos: cu jocuri câÈ™tigate în urma unor break-uri de peste 100 de puncte (din partea lui Mark Williams), dar È™i cu frame-uri în care încleÈ™tările tactice intense au făcut deliciul publicului (din partea lui Mark Selby), lovituri de distanță (È™i nu numai) incredibile, dar È™i ratări (care dovedeau că până È™i „The Welsh Potting Machine” e om È™i poate greÈ™i), o revenire a lui Selby (care probabil că i-a adus aminte lui Williams de o altă finala pierdută în faÈ›a lui Higgins la Campionatul Regatului Unit, acum două luni), multe frame-uri care s-au rejucat (de cinci ori am avut parte de aÈ™a ceva) È™i chiar glume ale Bufonului din Leicester. A fost o întâlnire care ar putea să lase privitorilor ideea că există situaÈ›ii din acestea oarecum nedrepte, care nu acceptă È™i rezultatul de egalitate, ci trebuie să încline balanÈ›a într-o parte sau alta, deÈ™i ambii sportivi ar fi putut È™i ar fi meritat să câÈ™tige. Poate că meciul s-a jucat la o bilă neagră pe care Selby a ratat-o în penultimul frame. Atunci i-a pus la dispoziÈ›ie masa adversarului, iar Williams cu plusul de încredere pe care È›i-l poate da revenirea în avantaj – la limită – a reuÈ™it să pecetluiască soarta finalei.
Primul joc îi revine lui Mark Selby, care din două urcări la masă duce scorul la 0-1. Williams egalează repede apoi. O eroare a lui Selby îl aduce la masă pe Williams care face un break de 108 puncte È™i intră în avantaj. Englezul nu se lasă impresionat È™i încheie prima parte a sesiunii de după amiază la egalitate cu adversarul său. După pauză galezul reintră în avantaj (3-2).
În jocul cu numărul È™ase, cu frame-ul în mână, Selby ne demonstreză că un Bufon rămâne tot un Bufon È™i-i maimuțăreÈ™te lovitura specifică lui Mark Williams – cu mâna stângă È™i tacul sub abdomen – făcând show spre deliciul publicului care-l aplaudă pentru spiritul său È™ugubăț (3-3). Frame-ul următor se joacă la bila verde, bilă pe care Selby i-o aÈ™ează galezului pe buzunarul superior drept È™i Williams este din nou în avantaj: 4-3. Snookerul e foarte simplu când te numeÈ™ti Mark Williams: profiÈ›i de o eroare a adversarului È™i construieÈ™ti un break de 105 puncte, terminând în avantaj sesiunea de după amiază (5-3).
După pauză încep jocurile tactice. Și mai ales cele care se refac, întrucât cei doi stau foarte bine la capitolul lovituri de siguranță. Sunt È™i jocurile în care Selby È™i Williams deopotrivă, ajungând cu bila albă în apropierea mantei, lângă o bilă roÈ™ie, sau în apropierea mănunchiului de bile roÈ™ii, „mângâie” doar bila de joc cu pastila tacului încercând să strice cât mai puÈ›in acea poziÈ›ie. Frame-ul nouă are nevoie de două refaceri până să se decidă cine-l va câÈ™tiga. Cu ultimele trei bile pe masă, Mark Selby mai are nevoie de un snooker, însă nu reuÈ™eÈ™te să se descurce, iar galezul se distanÈ›ează (6-3). Un risc pe care È™i-l asumă Williams ratând bila albastră îi aduce lui Mark Selby frame-ul cu numărul 10. Și jocul 11 de reface; de data asta Selby e cel care greÈ™eÈ™te lăsându-i oponentului o bilă disponibilă pe buzunarul galben, iar acesta închide masa cu lovituri de meci demonstrativ (7-4).
Din acest moment începe practic revenirea lui Mark Selby, prin jocuri tactice lungi È™i dramatice. Îl face să cedeze pe Williams în jocul cu numărul 12 după un snooker în spatele bilei negre, snooker care-l pune în situaÈ›ia de a greÈ™i pe galez. Apoi două veniri la masă îi sunt suficiente lui Selby pentru a face 7-6. Și frame-ul al 14-lea se rejoacă. Și iar intrăm la departamentul tactic al meciului, unde Selby s-a simÈ›it mult mai bine în noaptea de 6 februarie 2011 decât Williams. Și astfel ajungem să constatăm că scorul a devenit 7-7.
În jocul 15, Bufonul iarăși îÈ™i intră în rol. La un fault al lui Williams, care loveÈ™te puternic împrăștiind bilele pe masă, Selby cere refacerea poziÈ›iei. Îl pune astfel într-o situaÈ›ie foarte dificilă pe Jan Verhaas, care e nevoit să ceară ajutorul tehnologiei pentru a reaÈ™eza la fel bilele pe masă. Selby n-are nicio treabă, el se întinde pe postamentul care împrejmuieÈ™te masa simulând urcarea în pat pentru un somn bun. Apoi în scaun închide ochii în acelaÈ™i sens al odihnei. Mândru parcă de realizarea sa îi răspunde arbitrului – care-l întreabă dacă e mulÈ›umit cu acea poziÈ›ie pe care a refăcut-o („Are you happy with that?”): „Oh, I'm very happy!” („Sunt foarte fericit [cu acea poziÈ›ie]”) - cu zâmbetul pe buze È™i cu tonul său glumeÈ›. Dar optimismul acesta afiÈ™at la suprafață nu-l ajută. Pentru că ratează o bilă neagră când ar fi putut închide masa È™i asta îl face să piardă frame-ul.
Ultimul joc se reface È™i el. Dar în defavoarea lui Selby, Mark Williams reuÈ™ind un break de 82 de puncte È™i încheind meciul cu scorul de 9-7, după o luptă grea, în care niciunul nu a fost dispus să cedeze prea uÈ™or terenul, un joc demn de o finală de turneu profesionist de puncte.
După partidă, Williams a declarat: „Sunt fericit pentru că am învins, am oferit un joc extrem de tensionat acestui public minunat, mai minunat chiar decât cel de la finala Campionatului Regatului Unit. Eram în scaun când Mark a revenit în meci È™i mă tot gândeam: «Oare mă îndrept către un nou eÈ™ec?» - dar asta nu a durat mult È™i mi-am dat seama că pot să câÈ™tig de data asta, iar acest fapt m-a mai relaxat puÈ›in. Într-adevăr, el ar fi putut să ducă scorul la 8-7 în favoarea sa, dar ultimul break pe care l-am realizat în frame-ul al 15-lea a fost excelent. Mi-am dat seama la Telford că nu poÈ›i fi în siguranță atunci când ai un avantaj de 60 de puncte împotriva unor jucător precum John (Higgins) sau Mark (Selby). Au existat atât de multe refaceri ale unor frame-uri pentru că amândoi am avut un joc defensiv foarte bun, nedorind să oferim nicio È™ansă adversarului să vină la masă È™i să pedepsească greÈ™eala. Cred că această victorie îmi oferă multă încredere pentru celelalte turnee din acest sezon; È™tiu că mai am mult de muncit È™i că trebuie să lupt ca să rămân în frunte, dar asta nu mă afectează. Ce e cel mai important e că mă adaptez la orice condiÈ›ii găsesc foarte repede.”
La rândul său, Mark Selby a declarat: „Am jucat bine în prima sesiune, dar nu am fost suficient de bun È™i în seara asta – am toată consideraÈ›ia față de Mark, a fost cel mai bun jucător la acest turneu, în această săptămână È™i a câÈ™tigat pe merit această finală. Cu reguli în ca cea de la shoot-out (în care fie joci pentru lovitură de buzunar, dacă nu trebuind neapărat să atingi o mantă) e practic imposibil să existe o rejucare a unui frame, deci poate că acest aspect va fi luat în considerare. Dar cred că jocurile tactice sunt la fel de importante ca È™i cele câÈ™tigate prin break-uri de peste 100 de puncte È™i că publicul le apreciază în egală măsură. Am fost dărâmat după ieÈ™irea din primul tur de la Mastersul Londrei, dar apoi l-am văzut pe Derek Hill, iar asta m-a ajutat să-mi ridic moralul È™i cred că am revenit la forma mea de altă dată.”
Pag. 29 din 29
| 2 art./pag. | Total 57 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy ÅŸi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 ÅŸi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană Å
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 ÅŸi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deÅŸi cicliÅŸtii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediÅ£ie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
ScoÅ£ianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc ÅŸi s-a impus &ic