John Higgins îl va întâlni pe Ali Carter în semifinalele Openului Galez

Snooker - Turnee majore / Autor: Florentin Nica / Data: 19 Feb. 2011

John Higgins, cel care a câştigat ediţia de anul trecut a Openului Galez, a trecut în sferturi de Matthew Stevens cu scorul de 5-3. Astfel, nu vom putea vedea niciun galez în semifinale, după ce ieri Mark Williams a fost învins tot de un scoţian, Stephen Maguire.

Higgins a jucat bine pe tot parcursul partidei – cu mici excepţii din cauza faptului că nu a reuşit să se concentreze cum trebuie. Cel care a luat primul frame a fost însă Stevens – începând excelent cu un break de 77 de puncte. Două urcări la masă (43 şi respectiv 37 de puncte) îi sunt suficiente lui John Higgins pentru a egala.

După un joc trei încâlcit, în care ambii oponenţi ratează destul de mult, Higgins intră în avantaj (2-1) după ce Stevens ratează la bila roz şi apoi închide sesiunea cu un superb break de 132 de puncte (3-1).

Galezul reduce din handicap în debutul sesiunii decisive printr-un break de 93 de puncte. Apoi egalează în frame-ul cu numărul şase: arbitrul întâlnirii, Eirian Williams, pare că l-a penalizat în mod incorect pe Stevens când acesta a atins mai întâi pachetul de bile roşii cu bila de joc şi abia apoi pe cea roz. Totuşi asta nu l-a costat pe Matthew Stevens jocul.

Higgins reintră în avantaj după ce domină frame-ul al şaptelea. Prima şansă în jocul următor este a lui Matthew Stevens. El se opreşte după ce strânge doar 49 de puncte, ratând o lovitură de distanţă, iar Higgins nu e omul căruia să-i dai şanse şi să nu profite de ele. El obţine la final un break de 39 de puncte având o evoluţie încântătoare cu o superbă lovitură cu manta la bila maro.

Higgins a declarat după meci: „Am avut şansa să duc scorul la 4-1, dar am ratat-o şi, până să-mi dau seama ce se întâmplă, am ajuns să constat că se făcuse 3-3. Mă gândeam că acest lucru este de neiertat, dar spre norocul meu am gestionat bine situaţia şi am dus scorul la 4-3. Matthew nu s-a mai aflat recent în situaţii asemănătoare, el era sub presiune deoarece încearcă să ajungă din nou printre primii 16 jucători din lume şi trebuia să satisfacă şi aşteptările publicului. A fost grozav să câştig turneul anul trecut şi mi-aş dori să mi-l pot apăra şi anul acesta. Dar mâine voi juca împotriva lui Ali şi cu siguranţă nu va fi un meci uşor.”

Pe de altă parte Ali Carter l-a surclasat pe chinezul Ding Junhui cu scorul de 5-2. Ali Carter a declarat după meci: „De la scorul de 2-2 am început să joc bine – mai bine decât am făcut-o întreg sezonul de până acum. M-am simţit indispus la pauză ştiind că i-am cedat două frame-uri. Atunci am avut o discuţie cu Terry Griffiths, iar acesta mi-a spus să nu mă mai gândesc la asta, oricum nu puteam să întorc timpul şi să schimb situaţia aceea. Mi-a spus să merg din nou în arenă şi să mă bucur de joc. Terry m-a ajutat să-mi refac cariera, să devin dintr-un jucător slab într-un învingător. Sunt într-un moment de vârf al carierei mele şi ar trebui să-mi adjudec şi câteva turnee. Terry este precum un ghid şi îmi dă sfaturi bune atunci când simt că am nevoie de îndrumare.”

 

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Snooker / Turnee majore / Autor: Florentin Nica / 10 Ian. 2011

King câştigă bătălia celor 2 Mark

Foto www.dailymail.co.uk

Mark King îl elimină pe tizul său, Mark Selby, de la Mastersul londonez. Selby a condus cu 2-0 în prima sesiune, încheind-o la egalitate; după pauză însă...

Snooker / Turnee majore / Autor: Florentin Nica / 13 Dec. 2010

John Higgins câştigă în joc decisiv finala Campionatului Regatului Unit

Foto telegraph.co.uk

Galezul Mark Williams a condus pe parcursul întregii partide, a încheiat prima sesiune la 6-2, a fost pe punctul de a termina partida în frame-ul al 17-lea, dar John Higgins a dus meciul în decisiv şi a câştigat finala

Pag. 21 din 29 | 2 art./pag. | Total 57 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole