Ciucanii au câştigat “Cupa Braşov”

Stiri - Hockey / Data: 23 Aug. 2010

HSC Miercurea Ciuc a câştigat prima ediţie a turneului amical “Cupa Braşov”, competiţie disputată în perioada 20 – 22 august la Patinoarul Olimpic din Braşov. În meciul decisiv, hockeyştii din Harghita au învins echipa locală, SCM Fenestela 68 Braşov, cu scorul de 4 – 3 (3 – 1, 1 – 2, 0 – 0), golurile fiind înscrise de Erwin Moldovan (de două ori), Hruby Jozef şi Vaclav Novac pentru HSC Miercurea Ciuc, respectiv Vitalij Kiricsenko, Tibor Basilidesz şi Peter Robert pentru braşoveni.

În primele două partide, Steaua Rangers Bucureşti a pierdut clar atât cu SCM Fenestela Braşov, scor 1 – 7 (0 – 3, 1 – 4, 0 – 0), cât şi cu HSC Miercurea Ciuc, scor 3 – 5 (0 – 2, 1 – 2, 2 – 1), rezultate de natură a trage un semnal de alarmă în perspectiva viitoarelor competiţii oficiale la care steliştii vor lua parte (mă refer în special la puternica Liga MOL).

Dacă echipa campioană a confirmat aşteptările, câştigând “Cupa Braşov”, SCM Fenestela Braşov a demonstrat că va avea un cuvânt din ce în ce mai greu de spus în campionatul naţional şi în Liga MOL. La celălalt pol, Steaua Rangers a avut o evoluţie mediocră,  sub posibilităţi şi sub pretenţiile la care o obligă numele şi palmaresul pe care le deţine, ceea ce, într-un context mai larg, ridică serioase semne de întrebare asupra viitorului hockeyului în Bucureşti (drama celorlaltor mari cluburi bucureştene – Dinamo, Rapid şi Sportul Studenţesc – fiind binecunoscută).

 

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Hockey / MOL Liga / 10 Sep. 2010

Etapa a doua. Program şi avancronică

  Vineri, 10 septembrie 2010, Liga MOL programează o nouă etapă, cea de-a doua, în care sunt angrenate toate cele trei echipe din România. În prima etapă, SCM Fenestela 68 Braşov nu a fost programată, având meci de campionat cu PROGYM Gheorgheni. La Bucureşti, începând cu orele 20:00, Steaua Rangers va da piept cu Ferencvárosi TC, una dintre fruntaşele clasamentului. Spre deosebire    

Hockey / MOL Liga / 08 Sep. 2010

Etapa I. Rezultate complete şi clasament

  Rezultate înregistrate marţi, 07.09.2010 Sport Club M. Ciuc – Steaua Rangers 5:3 (1:2, 1:1, 3:0) Marcatori: Bíró Ottó Attila min.10, Moldován Ervin min. 23, Lubomir Hurtaj min. 42, MIHÁLY Ede min. 50 şi Bíró Tamás Áron min. 52 / Viorel Nicolescu min. 9, Dennis Zabludovski min. 18 şi Leonard Pascaru min. 29  

Pag. 46 din 50 | 2 art./pag. | Total 99 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole