Vineri, 10 septembrie 2010, s-au disputat meciurile etapei a doua din Liga MOL, competiţie hocheistică româno-maghiară independentă de campionatele naţionale ale celor două ţări, la care participă 3 echipe din România şi 6 din Ungaria.
La debutul în acest sezon al Ligii MOL, formaţia braşoveană SCM Fenestela 68 Braşov (care în prima etapă a avut pauză) a reuşit o mare surpriză, învingând în deplasare deţinătoarea trofeului, Vasas HC, cu scorul de 2:0 (0:0, 0:0, 2:0). Aşa cum o arată şi scorul, meciul a fost foarte echilibrat în primele două reprize, braşovenii smulgând victoria pe final, prin reuşitele lui Szöcs Szabolcs (min. 42) şi Péter Róbert (min. 46). În această partidă a debutat ultima achiziţie a braşovenilor, jucătorul din Estonia Kaljuste Kaupo.
La Miercurea Ciuc, Sport Club din localitate a reuşit scorul record al competiţiei, învingând cu 17:2 (5:2, 6:0, 6:0) lanterna roşie Újpesti TE. După o primă repriză interesantă, în care oaspeţii au încercat să facă faţă ritmului ciucanilor, campionii României s-au dezlănţuit şi au înscris 12 goluri, câte 6 pe repriză, fără a mai primi vreunul. Principalii marcatori ai Sport Clubului au fost Vaclav Novak (4 goluri), Lubomir Hurtaj, Mihály Ede şi Móldovan Ervin – toţi autori a câte trei goluri. În urma acestui rezultat, Sport Club Miercurea Ciuc a trecut pe prima poziţie a clasamentului Ligii MOL.
Partida dintre Steaua Rangers Bucureşti şi Ferencvárosi TC, care trebuia să aibă loc pe Patinoarul “Mihai Flamaropol” din Bucureşti, a fost amânată din motive tehnice, legate de situaţia patinoarului şi va fi reprogramată. În ultima partidă a rundei, Dab.Docler a zdrobit Sapa Fehérvár AV cu scorul de 14:1 (5:0, 2:1, 7:0), alăturându-se formaţiei din Harghita în fruntea clasamentului, cu maxim de puncte după două etape.
Echipă |
Nr. partide |
Golaveraj |
Puncte |
|
1. |
Sport Club M. Ciuc |
2 |
22:5 |
6 |
2. |
Dab.Docler |
2 |
16:2 |
6 |
2. |
FTC-Orangeways |
1 |
5:3 |
3 |
4. |
SCM Fenestela 68 Braşov |
1 |
2:0 |
3 |
5. |
Sapa Fehérvár AV19 |
2 |
6:15 |
3 |
6. |
Steaua Rangers Bucureşti |
1 |
3:5 |
0 |
7. |
Miskolci JJSE |
1 |
3:5 |
0 |
8. |
Vasas HC Budapesta |
2 |
1:4 |
0 |
9. |
Újpesti TE |
2 |
3:22 |
0 |
Pag. 27 din 33
| 2 art./pag. | Total 65 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy şi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 şi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 şi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deşi cicliştii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediţie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
Scoţianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc şi s-a impus &ic