Play-off Europa League – Doar Steaua merge mai departe

Fotbal - Cupe Europene / Data: 27 Aug. 2010

 

Steaua rămâne singura echipă românească în Europa League, după ce a eliminat după lovituri de departajare formaţia elveţiană Grasshoppers  Zurich. După un meci bun la Bucureşti, câştigat cu 1-0, Steaua a evoluat foarte slab în meciul retur, pierzând cu acelaşi scor şi trimiţând meciul în prelungiri , fiind salvată doar de imprecizia elveţienilor şi de portarul Tătăruşanu. Cum în prelungiri nu s-a mai înscris, s-a ajuns la loteria penalty-urilor, la care Steaua a dovedit o mai mare concentrare si maturitate.

Pentru a reflecta însă adevarul din teren, să spunem că Tătăruşanu a fost indiscutabil cel mai bun jucător al partidei. În ciuda modului în care a fost obţinută, această calificare este totuşi de apreciat, cu atât mai mult cu  cât celelalte echipe româneşti au capotat in corpore, iar speranţele FRF şi ale celorlaltor echipe din Liga I de a prinde şi anul viitor un loc direct în grupele Ligii Campionilor se leagă încă o dată (pentru a câta oară?), în principal, de punctele pe care le va aduce Steaua României, deoarece e greu de crezut că CFR Cluj va putea emite pretenţii în faţa unor echipe ca Bayern Munchen şi AS Roma.

FC Vaslui a pierdut previzibil în Franţa, 0 – 2 cu Lille OSC, după egalul alb din România. Dacă echipa lui Adrian Porumboiu poate invoca circumstanţe atenuante, cum ar fi arbitrajul ruşinos, care i-a favorizat clar pe francezi, ar trebui să remarcăm însă şi faptul că nu a demonstrat că are forţa de a obţine calificarea.

Unirea Urziceni a început surprinzător partida cu Hajduk Split, cu un gol şi o bară în primele minute, şi părea că poate reuşi minunea de a întoarce rezultatul de la Split (1-4). Din păcate, ghinionul din prima repriză şi gestionarea necorespunzătoare a avantajului de un om, timp de aproape 20 de minute, au făcut ca Unirea să se mulţumească şi cu un egal, 1 – 1, mai ales după eliminarea lui Maftei şi ocaziile uriaşe ratate de croaţi pe finalul partidei. Şi aşa Hajduk îşi mai adaugă pe lista ,,victimelor” româneşti şi pe vicecampioana României, Unirea Urziceni, după Universitatea Craiova, Steaua şi Dinamo (cu menţiunea că pe Steaua a depăşit-o în grupele Champions League şi cu ajutorul unor rezultate indirecte).

În ceea ce o priveşte, FC Timişoara nu ne-a creat niciun moment impresia că poate pune sub semnul întrebării soarta calificării în dubla cu Manchester City. A fost o eliminare fără istoric, care a demonstrat fără echivoc limitele formaţiei din Banat.

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / Cupe Europene / 05 Noi. 2010

Steaua - FC Utrecht 3:1. Speranţe pentru primăvara europeană

Steaua - FC Utrecht 3:1
Foto www.steauafc.com

Steaua Bucureşti a învins formaţia olandeză FC Utrecht cu 3:1, după unul dintre cele mai bune jocuri ale acestui sezon, şi are un moral foarte bun înaintea dublei de foc contra Rapidului, în Giuleşti. Meciul, disputat pe Stadionul Ghencea, în prezenţa a circa 10.000 de spectatori

Fotbal / Cupe Europene / 04 Noi. 2010

Rezultate complete şi marcatori Europa League. Steaua învinge cu 3:1, Bogdan Stancu - omul meciului

Rezultate complete şi marcatori Europa League 04.11.2010

Pag. 8 din 22 | 2 art./pag. | Total 44 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole