Avancronica partidei Sportul Studentesc – Astra Ploieşti

Fotbal - Liga I / Data: 26 Sep. 2010

Istoria întâlnirilor dintre Sportul Studenţesc şi Astra Ploieşti este una de dată recentă, prima întâlnire datând din 13 octombrie 2001, un 0-0 la Ploieşti.

În total au avut loc 4 meciuri, Astra Ploieşti având un bilanţ favorabil (2 victorii, un egal şi o înfrângere). Cea mai mare diferenţă între cele două echipe s-a consemnat în sezonul 2002-2003, când Sportul a obţinut şi singura sa victorie, 3-0 pe teren propriu.

Ambele echipe au nevoie ca de aer de victorie, deoarece ocupă locuri retrogradabile (Sportul Studenţesc locul 15, cu 7 puncte, Astra locul 17, cu 6 puncte). Dacă “studenţii” au pierdut etapa trecută la limită, 1-2 la Timişoara, Astra a reuşit surpriza etapei, 1-1 cu Steaua chiar în Ghencea. De asemenea, Viorel Moldovan, noul antrenor din Regie, îşi doreşte foarte mult prima victorie, după ratarea la mustaţă din partida cu Victoria Brăneşti (2-2).

Meciul are o încărcătură specială, deoarece va fi şi un duel între foşti colegi de generaţie – fostul antrenor al Sportului, autorul revenirii în prima divizie, Tibor Selymeşi, se află acum pe banca tehnică a Astrei, pe banca echipei din Regie aflându-se acum, aşa cum menţionam şi mai devreme, Viorel Moldovan.

 

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / Liga I / 18 Oct. 2010

Oţelul - Gloria Bistriţa 2:1, Dinamo - Steaua 2:1. Sub semnul penalty-ului

Marius Niculae, autorul golului decisiv
Foto www.fcdinamo.ro

Oţelul Galaţi a învins Gloria Bistriţa, una dintre codaşele Ligii I, şi se menţine pe primul loc după mai bine de o treime a campionatului. Condusă pe tabelă după doar 19 minute, prin golul din penalty al brazilianului Moraes, şi cu un jucător mai puţin timp de 70 de minute, Oţelul lui Dorinel Munteanu nu s-a predat şi a zădărnicit speranţele tuturor celor care aşteptau un pas greşit (începând cu FC Timişoara şi terminând cu trioul bucureştean Rapid – Steaua – Dinamo).

Fotbal / Liga I / Autor: Szàkacs Eduard / 17 Oct. 2010

Avancronica partidei FC Braşov - Universitatea Craiova

FCM Brasov - U Craiova, Program de meci din 2 noiembrie 1980
Foto: Szakacs Eduard

Luni, de la orele 20.30, pe stadionul “Tineretului”din Braşov, va avea loc confruntarea dintre FC Braşov şi Universitatea Craiova, contând pentru etapa a XI-a a Ligii I. Pe prima scenă, primul meci disputat între cele două a avut loc pe 20 septembrie 1964 la Craiova

Pag. 13 din 28 | 2 art./pag. | Total 56 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole