Super transfer pentru Oltchim: Melinda Geiger vine în Zăvoi!

- / Data: 04 Oct. 2010

Oltchim Râmnicu Vâlcea a reuşit să dea o mare lovitură pe piaţa transferurilor, cea care va semna cu formaţia vâlceană fiind una dintre cele mai valoroase jucătoare din campionatul intern, Melinda Geiger de la HCM Ştiinţa Baia Mare. Jucătoarea băimăreană va semna mâine pentru campioana României, clubul din Maramureş dându-şi deja acceptul pentru transfer.

Referitor la această mutare , Melinda Geiger a declarat site-ului www.handbalvolei.ro următoarele:Transferul la Oltchim reprezintă un pas important pentru mine şi pentru cariera mea. Am încredere în ceea ce pot şi sunt convinsă că pot confirma la această echipă. Clubul HCM Baia-Mare a fost de acord cu plecarea mea  pentru că ştiau cât de mult îmi doresc să evoluez în Champions League”.

Dan Benga, vicepreşedintele clubului HCM Ştiinţa Baia Mare, a declarat pentru aceeaşi sursă: “Am fost de acord cu acest transfer pentru binele Melindei şi pentru caracterul ei minunat de care a dat dovadă în timpul în care a evoluat pentru noi. Suntem convinşi că va reuşi la Vâlcea şi ne bucurăm pentru ea, deşi este o pierdere extrem de grea pentru echipa noastră”.

Melinda Geiger s-a născut la 23 martie 1987 şi a evoluat până în prezent doar în Maramureş, la CSŞ 2 Baia Mare, Selmont Baia Mare şi HCM Ştiinţa Baia Mare.  Conform paginii web oficiale a clubului, Melinda  fost descoperită, cu mai bine de 10 ani în urmă, de profesoara de educaţie fizică Ana Lică, şi formată de antrenorii Romeo Murariu şi Nicolae Voinea. În 2001 a câştigat titlul naţional la junioare II, iar la 16 ani a debutat în Liga naţională, la HC Selmont Baia Mare. A devenit o jucătoare de bază a echipei naţionale, explodând pur şi simplu la Cupa Mondială din Danemarca, de anul acesta, când a fost cea mai bună jucătoare a finalei câştigate împotriva Norvegiei, în care a marcat 6 goluri.

Melinda mai are o soră, Rebeca, şi un frate, Vlad, care însă nu practică sportul de performanţă, tatăl său, Mihaly, fiind singurul din familie care a practicat un sport (judo, handbal şi fotbal). Dintre antrenori, Melinda îi apreciază în mod deosebit pe Mariana Târcă şi Ioan Băban, iar dintre jucătoarele de handbal pe Bojana Radulovics şi pe Gro Hammerseng. Este pasionată de dans şi muzică, printre cântăreţii preferaţi numărându-se Celine Dion şi Brian Adams. Îi urăm succes în Liga Campionilor şi la echipa naţională, la care sperăm să repete evoluţiile extraordinare de la Cupa Mondială din Danemarca.

Surse:

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

sport101.ro / Tableta de FOTBAL / Autor: George Drafta / 02 Feb. 2011

“Victimele” FRF

Mircea Sandu a promis curăţenie în fotbalul românesc la nivelul eşaloanelor inferioare şi se pare că preşedintele FRF începe să se ţină de cuvânt. Până la a pune în aplicare o altă organigramă la liga a doua sau a treia, forul de la Casa Fotbalului a decis...

Fotbal / Anglia / Autor: Ovidiu Ioan Nica / 01 Feb. 2011

Premier League. Avancronica etapei a XXV-a

Prima etapă după încheierea perioadei de transferuri, cea de a XXV-a, este una de cotitură în economia campionatului. Numeroasele schimbări de jucători ce au avut loc pot da aripi celor care au avut o campanie de achiziții reușită, în timp ce cluburile care nu au băgat...  

Pag. 40 din 492 | 2 art./pag. | Total 984 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole