Stejarii Bucureşti – debut marcat de accidentări în Challenge Cup

- / Data: 08 Oct. 2010
Foto: www.frr.ro

Stejarii Bucureşti vor debuta în această ediţie a Challenge Cup sâmbătă, 09.10.2010, pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf, contra englezilor de la Leeds. Insularii nu au avut un start reuşit de sezon, pierzând toate cele 5 întâlniri din campionat. În celălalt meci al grupei, Stade Français Paris a învins clar echipa italiană Crociati Rugby cu 57:6 (26:3).

Echipa română este decimată de accidentări, survenite în urma disputării finalelor Diviziei Naţionale de săptămâna trecută (CSM Ştiinţa Baia Mare – Steaua şi Farul – Dinamo). Astfel, nu mai puţin de 10 sportivi sunt indisponibili pentru partida de sâmbătă, riscând să nu poată fi folosiţi nici împotriva italienilor de la Crociati Rugby, săptămâna viitoare: Dimofte, Ciuntu, Ursache, Mari ş, Ţăruş, Zebega, Lucaci, Macovei, Apostol şi Botezatu.

În aceste condiţii, staff-ul tehnic al Stejarilor, condus de Steve McDowall şi Eugen Apjok, va miza pe jucătorii de perspectivă din campionatul intern, care vor avea ocazia să acumuleze meciuri tari în competiţiile internaţionale şi vor putea face apoi pasul către echipa naţională. Conform Federaţiei Române de Rugby, la meciul de sâmbătă vor debuta în Challenge Cup, fiind anunţaţi titulari, Lazăr şi Dico, în timp ce Tamba, Bădălicescu, Vâlcu şi Roşu vor fi rezerve. Căpitanul Stejarilor va fi constănţeanul Daniel Carpo.

Stejarii Bucureşti: 15. Vlaicu Florin, 14. Lemnaru Mădălin, 13. Cazan Ionel, 12. Gal Csaba, 11. Fercu Cătălin, 10. Sârbu Mugurel, 9. Calafeteanu Valentin, 8. Carpo Daniel (C), 7. Ianus Daniel, 6. Burcea Stelian, 5. Lazăr Dorin, 4. Popârlan Valentin, 3. Nere Nicolae, 2. Rădoi Andrei, 1. Dico Mihai

Rezerve: 16. Beca Cătălin, 17. Tamba Petru, 18. Bădălicescu Vlad, 19. Vâlcu Alexandru, 20. Roşu Valentin, 21. Surugiu Florin, 22. Ghearş Constantin, 23. Nicolae Cătălin

Staff: Steve McDowall (Director Tehnic), Eugen Apjok (Antrenor), Cristian Hâldan (Antrenor), Pompilie Borș (Manager), Emil Cotenescu (Medic), Petrică Tivgă (Kineto), Horațiu Bărgăunaș (Analist Video), Daniel Mitrea (Antrenor Federal)

Sursă: www.frr.ro, www.rugby.ro

 

 

Galerie imagini

Foto: www.frr.ro

Articole din aceeasi categorie

Sporturi de iarna / Ski Jumping / Autor: Cristian - George Iscru / 07 Ian. 2011

Turneul celor 4 Trambuline. Thomas Morgenstern – victorie finală logică

Thomas Morgenstern

Austriacul Thomas Morgenstern este noul rege al celei mai prestigioase competiţii din lumea săriturilor cu schiurilor – Turneul celor 4 Trambuline. Chiar dacă nu a obţinut şi victoria de etapă, fiind depăşit la limită de norvegianul Tom Hilde, Morgenstern a reuşit o evoluţie...  

Ciclism / Cluburi / Autor: Dragoş Zaharia / 07 Ian. 2011

“Team Leopard-Trek” numele oficial al noii echipe a fraţilor Schleck

Într-o conferinţă de presă susţinută joi în Luxemburg, a fost anunţată componenţa noii echipe a fraţilor Schleck, dar şi numele oficial al acesteia - “Team Leopard-Trek”. Despre proiectul luxemburghez se ştie încă din vară, când Andy şi Frank au anunţat că nu vor continua...

Pag. 100 din 492 | 2 art./pag. | Total 984 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole