Avancronica Rapid - Astra PloieÅŸti. 20:15, Antena 1

Fotbal - Liga I / Data: 15 Oct. 2010
Foto www.megasport.ro

Rapid BucureÅŸti va întâlni vineri, 15.10.2010, de la orele 20.15, revelaÅ£ia ultimelor etape, Astra PloieÅŸti, neînvinsă de 7 meciuri în Liga I. Este adevărat că majoritatea acestor meciuri s-au încheiat la egalitate, însă ploieÅŸtenii au demonstrat că nu prea ÅŸtiu să piardă, cu atât mai puÅ£in în deplasare (fiind neînvinÅŸi în acest sezon pe teren străin, cu un bilanÅ£ de o victorie ÅŸi 4 egaluri).

De cealaltă parte, Rapidul este una dintre cele mai puternice echipe ale campionatului pe teren propriu, celebra galerie giuleÅŸteană purtându-ÅŸi efectiv echipa spre victorie. Acasă, rapidiÅŸtii sunt neînvinÅŸi în acest sezon, obÅ£inând  4 victorii ÅŸi o remiză, golaveraj 13:1.

Prima partidă dintre cele două echipe s-a consemnat pe 21 noiembrie 1998, în GiuleÅŸti, Rapidul condus de Mircea Lucescu impunându-se cu 1:0. Din cele 12 partide disputate până în prezent, Rapid a câÅŸtigat 7, Astra PloieÅŸti 2, iar trei s-au încheiat la egalitate (toate în GiuleÅŸti).

Rapidul a fost un adevărat coÅŸmar pentru astrali, care au reuÅŸit cele două victorii abia în sezonul trecut, după 10 partide în care nu gustaseră din cupa dulce a succesului. Mai mult, Rapidul avea un procentaj fabulos de 100% al victoriilor pe terenul Astrei , în cele 5 partide în prima ligă.

Cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat pe 26 mai 1999, când Rapidul învingea la PloieÅŸti cu 5:1. Un alt scor mare s-a înregistrat în sezonul 2002/2003, când Rapidul s-a impus pe teren propriu cu 4:1, după ce Astra deschisese scorul. Cea mai importantă victorie a Astrei este un 3:1 acum aproximativ un an, la PloieÅŸti, după ce Rapidul a condus cu 1:0.

În clasament, Rapid ocupă locul al treilea, cu 18 puncte, ÅŸi nu îÅŸi poate permite niciun pas greÅŸit dacă doreÅŸte să păstreze ÅŸanse reale la titlu. Atuurile feroviarilor în această seară par a fi publicul fantastic ÅŸi apărarea solidă (cea mai bună din campionat, alături de cea a Gazului Metan din MediaÅŸ – 7 goluri în 10 partide), în timp ce Astra are un moral foarte bun după seria de 7 partide fără înfrângere ÅŸi după ultimele două victorii consecutive, care au ajutat-o să iasă din zona fierbinte a clasamentului ÅŸi să urce până pe locul al 12-lea.

 

Galerie imagini

Foto www.megasport.ro

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / Liga I / Autor: Szàkacs Eduard / 22 Oct. 2010

Avancronica partidei U Craiova - FC Vaslui

Sâmbătă , de la orele 20.30, pe stadionul “Ion Oblemenco”din Craiova va avea loc confruntarea dintre Universitatea Craiova ÅŸi FC Vaslui, contând pentru etapa a XII-a a Ligii I. Primul meci disputat între cele două echipe a fost în sezonul 2006/2007, pe stadionul” Ion Oblemenco”,

Fotbal / Liga I / Autor: Szàkacs Eduard / 19 Oct. 2010

Scor de neprezentare. FC BraÅŸov - Universitatea Craiova 0:3

Victor Piturca, artizanul revenirii spectaculoase a Universitatii Craiova

Meciul a început într-o notă destul de echilibrată, cu ÅŸuturi de o parte ÅŸi de alta a porÅ£ii. Prima mare ocazie o notăm în minutul 11, când portarul oltean Stanca gafează imens, dar Prepeliţă respinge de pe linia porÅ£ii salvând echipa de la primirea unui gol iminent.

Pag. 12 din 28 | 2 art./pag. | Total 56 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole