Derby-ul zilei în Liga MOL a fost incontestabil meciul dintre Fenestela 68 BraÅŸov ÅŸi Miskolci JJSE, cu implicaÅ£ii directe asupra configuraÅ£iei viitoare a podiumului. După 4 victorii consecutive, care au adus-o în lupta pentru primele locuri, Fenestela a cedat, chiar pe Patinoarul Olimpic din BraÅŸov, în faÅ£a puternicei formaÅ£ii maghiare Miskolci JJSE.
BraÅŸovenii au început nefericit meciul, primind un gol chiar în minutul 1, care parcă le-a turnat plumb în patine, pentru ca în minutul 12 scorul să arate un neverosimil 3:0 pentru oaspeÅ£i. Cursa de urmărire declanÅŸată nu le-a adus celor de la Fenestela decât două goluri, insuficiente pentru a obÅ£ine măcar un punct, mai ales că Miskolci a mai înscris o dată, pe final de meci.
Cu aceste 3 puncte câÅŸtigate pe un patinoar unde gazdele cedează foarte greu puncte, Miskolci urcă pe locul al doilea, la 5 puncte de liderul incontestabil al competiÅ£iei, HSC Miercurea Ciuc. Fenestela se îndepărtează la 6 puncte de podium ÅŸi, cu doar 27 de puncte, având în vedere că s-a intrat în a doua jumătate a sezonului regulat, are ÅŸanse tot mai mici pentru o clasare între primele trei.
Fenestela 68 BraÅŸov – Miskolci JJSE 2:4 (1:3, 1:0, 0:1)
Bálint Zsolt ’19, Bálint Zsolt ’37 / Saluga Martin ‘1, Sijka Dusán ’10, Dányi Róbert ’12, Korpos Gergely ‘54
Soarta partidei dintre Újpesti TE ÅŸi FTC-Orangeways a fost incertă doar în prima repriză, în care gazdele, care ocupă ultimul loc al Ligii MOL, au reuÅŸit să revină de două ori pentru un 2:2 dătător de speranÅ£e. Nu a fost să fie nici de data aceasta, FTC dezlănÅ£uindu-se în ultimele două treimi ÅŸi marcând de 7 ori consecutiv, fără a mai primi vreun gol. Újpesti TE rămâne cu o zestre foarte săracă, 3 puncte din 15 partide, în timp ce FTC-Orangeways îÅŸi consolidează locul al ÅŸaselea, acumulând 25 de puncte.
Újpesti TE - FTC-Orangeways 2:9 (2:2, 0:4, 0:3)
Szajbert Patrik ‘7, Rencz Dániel ’19 / Feil Arnold ‘5, 16, 51, Schellin Linus ’23, Jánosi Csaba ’24, Dancsfalvi Norbert ’24, Borbás Gergely ’29, Galló Illés ’52, Borsos Attila ‘54
În ultimul meci al rundei, Steaua Rangers avea de luat o revanşă în faÅ£a celor de la Sapa Fehérvár AV19, după înfrângerea ruÅŸinoasă din etapa precedentă, din Ungaria (0:7). Steaua s-a impus în cele din urmă, cu 3:2 (1:0, 1:0, 1:2), însă a trăit periculos ultimele minute, oaspeÅ£ii revenind de la 0:3 la 2:3. Pentru Steaua au înscris Mihai Georgescu ’13 ÅŸi Denis Zabludovsky ’38, 43, iar pentru oaspeÅ£i Tóth Adrián ’44,Farkas Tamás ’54. Cele două formaÅ£ii se află la egalitate de puncte, 16, ÅŸi împart locurile 7-8, Steaua având însă avantajul unui meci mai puÅ£in disputat.
Pag. 31 din 33
| 2 art./pag. | Total 65 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy ÅŸi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 ÅŸi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană Å
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 ÅŸi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deÅŸi cicliÅŸtii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediÅ£ie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
ScoÅ£ianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc ÅŸi s-a impus &ic