Federer, victorie în nord

Tenis - Alte turnee / Autor: Bogdan Åžohan / Data: 25 Oct. 2010

Deznodământ aÅŸteptat la turneul de la Stockholm: Roger Federer se impune pentru prima dată pe tărâm suedez, după o finală câÅŸtigată cu 6-4,6-3 contra germanului Florian Mayer. La 10 ani de la prima ÅŸi singura prezenţă la Stockholm, elveÅ£ianul cucereÅŸte al treilea titlu al anului, după Open-ul Australian ÅŸi Cincinatti, ÅŸi al 64-lea din întreaga carieră, egalându-l astfel pe Pete Sampras. Cei doi împart acum a patra poziÅ£ie în topul jucătorilor cu cele mai multe trofee obÅ£inute la simplu în Era Open, după Jimmy Connors (109), Ivan Lendl (94), ÅŸi John McEnroe (77).

Programul lui Federer din finalul sezonului continuă cu turneul unde a fost, odinioară, copil de mingi, cel de la Basel, apoi ultimul Masters 1000 al anului, Paris-Bercy ÅŸi, la sfârÅŸitul lunii noiembrie, Cupa Masters de la Londra.

Premieră pentru Troicki

La cea de-a treia finală din carieră, sârbul Victor Troicki (locul 43) a reuÅŸit să-ÅŸi deschidă palmaresul, triumfând în finala de la Moscova în faÅ£a favoritului numărul 4, cipriotul Marcos Baghdatis, în 3 seturi (3-6,6-4,6-3). Semifinalist în urmă cu 2 săptămâni la Tokyo, unde a avut 2 mingi de meci împotriva lui Rafael Nadal, Troicki ÅŸi-a construit victoria pe baza serviciului său impunător (7 aÅŸi, 80% puncte câÅŸtigate pe prima minge), dar a profitat ÅŸi de nervii slabi ai cipriotului, care s-a înfuriat împotriva arbitrilor de linie pentru câteva decizii cel puÅ£in contestabile. Sârbul este al patrulea jucător care câÅŸtigă primu trofeu din carieră anul acesta, după John Isner (la Auckland), Ernests Gulbis (Delray Beach) ÅŸi Andrei Golubev (Hamburg).

În finala feminină, bielorusa Victoria Azarenka, cap de serie numărul 2, s-a impus în faÅ£a rusoiacei Maria Kirilenko în 2 seturi, 6-3,6-4. Azarenka a obÅ£inut, astfel, al cincilea titlu al carierei, al doilea din acest an, totodată ÅŸi calificarea la Mastersul de la Doha, ce va debuta marÅ£i.

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Tenis / Alte turnee / 09 Noi. 2010

Italia - un nou titlu în Fed Cup

Foto www.wtatour.com / Getty Images

Italia a reuÅŸit să îÅŸi apere titlul, cucerind pentru a treia oară în istorie Fed Cup, după ce a învins Statele Unite, chiar pe pământ american, cu 3:1 (partida de dublu nu s-a mai disputat). A fost o reeditare a finalei de anul trecut,

Tenis / Alte turnee / Autor: Bogdan Åžohan / 07 Noi. 2010

Federer, din nou campion acasă

Roger Federer s-a impus pentru a patra oară la turneul din oraÅŸul său natal, Basel, după 6-4, 3-6, 6-1 cu Novak Djokovic. ElveÅ£ianul nu a ratat ocazia să se revanÅŸeze în faÅ£a celui care îi suflase titlul anul trecut

Pag. 5 din 25 | 2 art./pag. | Total 50 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole