Finală reeditată la Basel

Tenis - Alte turnee / Autor: Bogdan Åžohan / Data: 07 Noi. 2010

Roger Federer va avea ocazia revanÅŸei pentru finala pierdută anul trecut în faÅ£a lui Novak Djokovic, după ce ÅŸi-a validat biletul pentru ultimul act după un 6-2, 6-4 cu Andy Roddick.

La cea de-a 22-a confruntare directă, dar prima după istorica finală de la Wimbledon 2009, Roger a arătat încă o dată că se simte foarte confortabil jucând împotriva americanului, pentru că reuÅŸeÅŸte să neutralizeze piesa de rezistenţă a jocului lui Roddick:serviciul.

La fel ca la Wimbledon 2009, când Federer a servit de două ori mai mulÅ£i aÅŸi în finală, elveÅ£ianul l-a surclasat ÅŸi ieri la acest capitol pe Roddick:13-4 raportul aÅŸilor, 94%-71% cel al punctelor câÅŸtigate cu prima minge. În aceste condiÅ£ii, Andy a fost victimă sigură, iar scorul întâlnirilor directe a ajuns la un neverosimil 20-2.

Astfel, Federer îÅŸi oferă ÅŸansa de a cuceri pentru a patra oară turneul din oraÅŸul său natal. Învingător la trei ediÅ£ii consecutive (2006-2008), Roger ÅŸi-a văzut seria întreruptă în 2009 chiar de adversarul său de astăzi, Novak Djokovic,  care a trecut în semifinale de compatriotul Victor Troicki, cu 7-6(4), 6-4.

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Tenis / Alte turnee / 18 Oct. 2010

Ana Ivanovic ÅŸi Tamarine Tunasugarn - victorii la Linz ÅŸi Osaka

Sursa foto www.wtatour.com

Sârboaica Ana Ivanovic, cap de serie numărul 7, a câÅŸtigat turneul de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 220.000 de dolari, după ce a învins-o în finala competiÅ£iei cu 6:1, 6:2 pe elveÅ£ianca Patty Schnyder.

Tenis / Alte turnee / Autor: Bogdan Åžohan / 17 Oct. 2010

Murray, campion la Shanghai

Precedenta lor dispută a avut loc tot într-o finală de Masters. În august, la Toronto, Murray se impunea cu un dublu 7-5 pentru a câÅŸtiga primul turneu al anului. Astăzi, scoÅ£ianul ÅŸi-a mai adăugat un titlu la palmares, după o nouă victorie în 2 seturi (6-3,6-2) contra lui Roger Federer.

Pag. 15 din 25 | 2 art./pag. | Total 50 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole