Sebastian Vettel - victorie în patria lui Senna. Deznodământ amânat în competiţia piloţilor

Stiri - Sporturi cu motor / Data: 07 Noi. 2010

Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Braziliei de la Interlagos, amânând deznodământul câştigării titlului la piloţi pentru ultima etapă. La constructori, Red Bull s-a încoronat cu o etapă înaintea finalului de sezon, graţie unei noi duble, australianul Mark Webber secundându-l pe Vettel, însă pierzând puncte preţioase în tentativa de a-l ajunge pe liderul clasamentului, Fernando Alonso (Ferrari).

Ibericul s-a clasat al treilea la Interlagos şi păstrează un avans de 8 puncte faţă de Webber, înaintea bătăliei finale. Hamilton a terminat al patrulea şi, cu 24 de puncte de recuperat, mai are şanse insignifiante în competiţia piloţilor. Button a trecut linia de sosire al cincilea, ceilalţi piloţi care au primit puncte în Brazilia fiind Nico Rosberg, Michael Schumacher, Niko Hulkenberg, Robert Kubica şi Kamui Kobayashi.

Cu 469 de puncte, Red Bull nu mai poate pierde titlul la constructori, obţinând acest trofeu pentru prima dată în istorie. Şi celelalte două trepte ale podiumului par bătute în cuie, McLaren mercedes având 421 de puncte, iar Ferrari 389.
La piloţi, bătălia se anunţă foarte interesantă, nu mai puţin de 4 piloţi având şanse matematice la cununa de lauri.

Principalul favorit este liderul clasamentului, spaniolul Fernando Alonso, graţie celor 8 puncte care îl despart de Mark Webber (Red Bull). Vettel are şi el şansa sa, chiar dacă se află la 15 puncte de lider şi la 8 de locul second, în timp ce Hamilton are nevoie de un concurs de împrejurări miraculos (rezultate dezastruoase ale rivalilor, coroborate cu câştigarea cursei) pentru cel de-al doilea titlu din carieră.

Clasament cursă
1.    Vettel (Red Bull) 1:33:11.803
2.    Webber (Red Bull) + 4.243
3.    Alonso (Ferrari) + 6.807
4.    Hamilton (McLaren Mercedes) + 14.634

Clasament general piloţi
1.    Alonso 246p
2.    Webber 238p
3.    Vettel 231p
4.    Hamilton 222p
Constructori
1.    Red Bull 469p
2.    McLaren Mercedes 421p
3.    Ferrari 389p
4.    Mercedes 202p

 

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Stiri / Sporturi cu motor / Autor: Iulian Cazacu / 19 Ian. 2011

A început Raliul Monte-Carlo

Prima probă a Raliului Monte-Carlo, cel mai ”vechi” din calendarul competiţional, a început astăzi, la ora locală 10. Aceasta este prima etapă a sezonului 2011 din Intercontinental Rally Challenge. Prima ediţie a Raliului Monte Carlo a avut loc în 1911.

Stiri / Sporturi cu motor / Autor: Iulian Cazacu / 15 Noi. 2010

Wales Rally GB - victorie Loeb

Sebastien Loeb a câştigat Raliul Marii Britanii, după o luptă strânsă cu Petter Solberg. Aceasta este victoria cu numărul 62 pentru Loeb, aflat în acelaşi timp la al şaptelea titlu mondial câştigat. Loeb s-a distanţat de Solberg în ultima zi a raliului până la 19.1 secunde.

Pag. 2 din 11 | 2 art./pag. | Total 21 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole