Federer, din nou campion acasă

Tenis - Alte turnee / Autor: Bogdan Åžohan / Data: 07 Noi. 2010

Roger Federer s-a impus pentru a patra oară la turneul din oraÅŸul său natal, Basel, după 6-4, 3-6, 6-1 cu Novak Djokovic. ElveÅ£ianul nu a ratat ocazia să se revanÅŸeze în faÅ£a celui care îi suflase titlul anul trecut, întrerupându-i seria de trei succese consecutive în faÅ£a propriului public.

În a cincea finală din istoria confruntărilor cu Djokovic, Federer a lovit primul, cu un break în al treilea game, suficient pentru a-ÅŸi adjudeca primul set, după ce sârbul a ratat o minge de break la 5-4.

Campionul en-titre a reacÅ£ionat în setul secund ÅŸi s-a desprins din start la 3-0, pentru a-ÅŸi conserva apoi avantajul breakului, dar într-o partidă susÅ£inută într-un ritm intens, cu lovituri ascuÅ£ite ÅŸi iuÅ£i, jucate la risc, Novak a cedat în cele din urmă; condus cu 2-1 în setul decisiv ÅŸi având de anulat o minge de break, numărul 3 mondial a comis o dublă greÅŸeală ce i-a deschis o cale regală către victorie localnicului Federer.

Pentru Roger este al patrulea titlu al anului ÅŸi al 65-lea din carieră, depăşindu-l astfel pe Pete Sampras. Înainte de Cupa Masters de la Londra, următoarea sa destinaÅ£ie este Paris, pentru ultimul Masters 1000 al anului, acolo unde Federer n-a ajuns niciodată nici măcar în semifinale. De cealaltă parte, Nole Djokovic,  deÅ£inătorul trofeului de la Paris-Bercy, mai are în agenda acestui final de sezon, pe lângă Mastersul londonez, ÅŸi mult aÅŸteptata finală de Cupa Davis împotriva FranÅ£ei, la Belgrad.

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Tenis / Alte turnee / Autor: Bogdan Åžohan / 22 Noi. 2010

Djokovic, fără emoţii

După Murray ÅŸi Federer în prima zi, a venit rândul lui Novak Djokovic să-ÅŸi marcheze intrarea în turneu cu o victorie clară, 6-3, 6-3 împotriva lui Tomas Berdych. Aproape de finalul unui sezon mai degrabă modest pentru nivelul său obiÅŸnuit (doar două titluri din patru finale, în comparaÅ£ie cu cele cinci din zece de anul trecut)

Tenis / Alte turnee / Autor: Bogdan Åžohan / 22 Noi. 2010

Murray şi Federer, în control

Andy Murray nu a ratat debutul la Turneul Campionilor de la Londra; scoÅ£ianul l-a învins într-o manieră convingătoare pe Robin Soderling, 6-2,6-4 într-o oră ÅŸi 20 de minute. Prin jocul său inteligent de contră, bazat pe o apărare fără breşă ÅŸi o variaÅ£ie constantă a loviturilor în timpul unui punct...

Pag. 2 din 25 | 2 art./pag. | Total 50 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole