Capul de afiş al etapei era ţinut de meciul de pe Anfield, Liverpool primind vizita londonezilor de la Chelsea. Gazdele veneau după 3 victorii consecutive în toate competiţiile, însă următorul adversar era de alt calibru, Chelsea sosind din postura de lider si favorită a partidei. Pe Anfield însă e greu de câştigat, iar Liverpool a jucat practic în 12 jucatori, peste 40.000 de fani împingându-şi de la spate favoriţii. Scorul final a fost 2-0, maşina de goluri a lui Chelsea dând rateuri, în timp ce de cealaltă parte Fernando Torres a reuşit dubla (minutele 11 şi 44).
Torres îşi menţine forma bună din ultimul timp, al doilea gol fiind o bijuterie, spaniolul amintind de golurile lui Henry pentru Arsenal, în vremuri demult apuse. Chelsea a încercat o revenire în al doilea mitan, însă Pepe Reina a prins o zi mare şi cu un plus din partea divinităţii a reuşit să ţină scorul din prima parte. Astfel Liverpool urcă pe 9 în clasament, Chelsea rămânând lider.
Surpriza etapei s-a derulat pe Emirates, Newcastle reuşind o victorie de prestigiu, scor 1-0, gol marcat de intenaţionalul englez de tineret Andy Caroll în minutul 45 cu o lovitură de cap, la o greşeala în lanţ a defensivei lui Wenger. Acesta reuşită s-a dovedit de ajuns pentru a 3-a victorie consecutivă în campionat pentru “coţofene”, formaţia din nordul Angliei urcând până pe treapta a 5-a.
A fost un meci ciudat, unul din puţinele meciuri în care ofensiva de temut a “tunarilor” nu a reuşit să străpungă apărarea adversă, totuşi nou-promovata, dar în acelasi timp experimentata Newcastle nefiind la prima victimă cu nume mare, câştigand chiar în fieful celor de la Chelsea în Cupa Ligii.
In fata a 75,285 de spectatori, pe Old Trafford, Manchester United a trecut greu de modesta dar arţăgoasa Wolverhampton, scor 2-1. Park-ji-Sung a fost salvatorul “diavolilor”, sud-coreeanul marcând ambele goluri în minutele 45 şi 90, de cealaltă parte Ebanks-Blake în minutul 65 punctând pentru Wolves’. Gazdele au avut o primă repriză ştearsă, golul lui Park venind parcă de nicăieri. Oaspeţii nu s-au dat bătuţi, iar eforturile lor au dat roade, egalarea venind corect.
Forcingul de final al elevilor lui Sir Alex Ferguson a dat rezultate în minutul 90+3, când omul meciului, Park, a pătruns nestingherit în careul advers, înscriind cu un şut la colţul scurt. Echipele mari câştigă şi atunci când joacă prost…
În celelalte meciuri, s-au înregistrat următoarele rezultate:
“Cetăţenii” îşi respectă blazonul, prin reuşitele lui Balotelli (la a doua reuşită românul Tamaş a fost depăşit uşor de italian);
Londonezii ajung la al 7-lea rezultat de egalitate în acestă stagiune;
Gazdele îşi menţin parcursul bun, în timp ce “caramelele” ajung a 6-a partida fără înfrângere, motiv de mulţumire pentru David Moyes, tehnicianul lui Everton;
Ghanezul Gyan, venit în vară de la Rennes pentru 13 milioane de lire sterline, record pentru gruparea de pe “Stadium of Light”, a adus liniştea după înfrângerea usturătoare, 1-5 din etapa precedentă cu Newcastle;
O victorie importantă pentru trupa lui Sam Allardyce, care se îndepartează de zona periculoasă a clasamentului
Punct preţios pentru “ciocănari” în lupta pentru salvarea de la retrogradare, chiar dacă Liga a 2-a pare mai aproape ca oricând, West Ham fiind lanterna roşie a clasamentului;
Probabil obosiţi după superba victorie din Champions League cu Inter Milano, londonezii au clacat pe Reebok Stadium, golurile din final fiind o palidă amăgire.
CLASAMENT
1. Chelsea 25p
2. Manchester Utd 23p
3. Arsenal 20p
4. Manchester City 20p
5. Newcastle 17p
6. Bolton 15p
7. Tottenham 15p
8. Sunderland 15p
9. Liverpool 15p
10. West Brom 15p
11. Everton 14p
12. Blackpool 14p
13. Fulham 13p
14. Aston Villa 13p
15. Birmingham 12p
16. Blackburn 12p
17. Stoke 10p
18. Wigan 10p
19. Wolves 9p
20. West Ham 7p
Pag. 13 din 17
| 2 art./pag. | Total 34 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy şi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 şi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 şi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deşi cicliştii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediţie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
Scoţianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc şi s-a impus &ic