Soderling, (în sfârşit) campion la Paris

Tenis - Alte turnee / Autor: Bogdan Åžohan / Data: 15 Noi. 2010

PerseverenÅ£a suedezului a fost răsplătită. După cele două finale consecutive pierdute la Roland Garros, Robin reuÅŸeÅŸte să se impună la Paris, pentru prima dată într-un turneu Masters 1000.

În condiÅ£iile rapide de joc indoor, ce-i servesc de minune loviturilor sale puternice ÅŸi plate, Soderling a găsit turaÅ£ia potrivită încă din startul finalei cu favoritul local, Gael Monfils. Francezul, la a doua finală consecutivă la Bercy, a văzut primul set trecând pe lângă el fără a reuÅŸi să-ÅŸi găsească în vreun moment jocul de cadenţă de pe fundul terenului (6-1 în 26 de minute). În mod evident cu mai puÅ£ină prospeÅ£ime decât în semifinala dramatică cu Roger Federer, Gael a găsit energia de a Å£ine aproape la scor în setul secund, ajutat ÅŸi de încurajările publicului local, dar în faţă a avut un adversar în plină reuÅŸită, care a închis meciul după un tiebreak adjudecat la 1.

Robin Soderling cucereÅŸte, astfel, al ÅŸaselea titlu din carieră (dintre care 5 în sală) ÅŸi va urca, în premieră, pe locul 4 ATP, începând de luni. Åži cum la Londra condiÅ£iile de joc vor fi similare, suedezul promite o evoluÅ£ie de urmărit la Turneul Campionilor, de săptămâna viitoare.

Gael Monfils rămâne cu dezamăgirea unei noi finale pierdute acasă, dar acest final de sezon îi propune o provocare poate ÅŸi mai mare, ÅŸansa de a cuceri Salatiera de Argint alături de echipa FranÅ£ei, în finala Cupei Davis împotriva Serbiei, ce va avea loc la Belgrad, între 3-5 decembrie.

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Tenis / Alte turnee / 15 Oct. 2010

Simona Halep - calificare în semifinale în Belgia

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului ITF de la Torhout (Belgia), dotat cu premii în valoare de 100.000 de dolari, după ce a învins-o în minim de seturi (7:6, 6:2) pe jucătoarea olandeză Kiki Bertens. Simona va avea un meci foarte dificil în semifinale, împotriva favoritei numărul 2

Tenis / Alte turnee / Autor: Bogdan Åžohan / 15 Oct. 2010

Nadal doborât de Melzer

Austriacul Jurgen Melzer a reuÅŸit performanÅ£a optimilor de finală la Shanghai, eliminându-l în 3 seturi (6-1,3-6,6-3) pe liderul mondial Rafael Nadal. Spaniolul pierde doar al nouălea meci al anului ÅŸi primul înainte de faza sferturilor, cifre elocvente pentru a evidenÅ£ia succesul enorm pe care l-a cunoscut Nadal în acest sezon.

Pag. 17 din 25 | 2 art./pag. | Total 50 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole