Utah „Phoenix” Jazz

sport101.ro - Tableta de BASCHET / Autor: Dumitru Virgil Darie / Data: 19 Noi. 2010
Jerry Sloan

Acest început de sezon a oferit câteva performanţe demne de remarcat. Rajon Rondo a reuşit 24 de pase decisive într-un meci, iar forma excelentă lasă impresia că ar putea doborî recordul stabilit de John Stockton (1164 de assist-uri în sezonul regulat). Kevin Love este primul jucător care a reuşit cel puţin 30 de puncte şi 30 de recuperări într-un meci din 1982 încoace (Moses Malone) şi asta în timp ce adversarul său direct era pivotul lui New York Knick, Amare Stoudemire. Paul Millsap a reuşit să marcheze 46 de puncte şi să-şi conducă echipa spre victorie în faţa lui Miami Heat după prelungiri (116-114). Şi asta după ce adversarii au irosit un avantaj de 22 de puncte, iar el a marcat 8 puncte în ultimele 13 secunde ale timpului regulamentar.

Dincolo de toate acestea a fost surprinzătoare seria de victorii obţinute în deplasare de Utah Jazz. Când în cinci zile trebuie să înfrunţi Miami, Orlando, Atlanta şi Charlotte înseamnă că ai avut ghinion la stabilirea “ţintarului” meciurilor. Iar dacă în fiecare partidă echipa ta e condusă cu mai mult de 10 puncte, te poţi declara mulţumit dacă câştigi jumătate din ele. Utah, în ciuda adversarilor foarte puternici şi a oboselii inerente, a reuşit să câştige toate partidele.

Jerry Sloan a dovedit încă o dată, dacă mai era cazul, că este un mare antrenor. Probabil, cel mai mare dintre cei care nu au reuşit să câştige un titlu NBA. Aflat la al 20-lea sezon cu Jazz, Sloan şi-a condus echipe spre două finale NBA, ambele pierdute în faţa celor de la Chicago Bulls (1997,1998), dar nu a fost desemnat niciodată antrenorul anului. Asta poate şi din pricina sistemului de vot. Cei care îl selectează în fiecare an pe cel mai bun antrenor nu ţin neapărat seama de numărul de victorii, cât mai ales de progresul pe care acesta îl determină. Gândiţi-vă că Phil Jackson (9 titluri de campion NBA) a fost ales o singură dată antrenorul anului, în 1996. Practic cu cât potenţialul echipei pe care o conduci e mai scăzut cu atât şansele tale de a obţine această distincţie sunt mai mari.

Şi totuşi NBA-ul îi e dator lui Jerry Sloan. Şi-a rezervat de mult un loc în Hall of Fame, dar asta nu e în nici un caz suficient.  Dacă nu ar fi existat Jordan şi Phil Jackson poate Sloan, Malone şi Stockton ar fi avut nişte inele de campion. Dacă adăugăm la finalele pierdute la sfârşitul anilor ’90 faptul că în ultimii trei ani Utah a fost oprită din drumul spre titlul de Lakers, putem vorbi de un adevărat complex al lui Jerry Sloan în faţa lui Phil Jackson. Aşa să fie oare? Vinerea viitoare Lakers joacă în deplasare la Utah…

 

 

Galerie imagini

Jerry Sloan

Articole din aceeasi categorie

sport101.ro / Tableta de BASCHET / Autor: Dumitru Virgil Darie / 05 Dec. 2010

“Răspuns” eşuat

Allen Iverson

6 iunie 2001, primul meci al finalei NBA. Los Angeles Lakers, neînvinsă în play-off, întâlnea Philadephia 76ers. Avea să fie punctul culminant al carierei lui Allen Iverson. 48 de puncte, 6 pase decisive, 5 recuperari şi 5 intercepţii.Victorie Philadelphia, 107-101 după prelungiri.

sport101.ro / Tableta de BASCHET / Autor: Dumitru Virgil Darie / 24 Noi. 2010

Statistici înşelătoare

Tim Duncan

Când vine vorba de statistici şi recorduri, americani nu se plictisesc niciodată. Cel mai recent record doborât este cel al lui Tim Duncan, care a reuşit să-l depăşească pe David Robinson la numărul de puncte înscrise (20790) şi la numărul de meciuri jucate...

Pag. 6 din 7 | 2 art./pag. | Total 14 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole