În absența căpitanului John Terry, Chelsea pierde tot mai mult teren, fiind egalată de Manchester United în clasament. Arsenal și Tottenham nu au dezamagit, oferind un show total în deschiderea etapei, 2-3 pe Emirates. Rezultate, comentarii, clasament:
Wenger se gândea înaintea partidei doar la victorie şi poate chiar la locul 1, în cazul unui semi-eșec al lui Chelsea. Francezul era îndreptățit să spere, nu numai lotul ci și statistica fiind de partea echipei sale. Spurs nu mai obținuse victoria pe terenul rivalei din mai 1993, iar după jumătate de ceas totul părea imposibil.
Meciul a semănat cu o înfruntare între doi pugilişti de categorie grea. Cu fosta glorie, Thierry Henry, în tribune, ”tunarii” au lovit repede şi puternic, poate prea repede, prin Sami Nasri și Chamakh. Harry Redknapp nu a replicat în prima repriză, având grijă doar ca rănile să nu fie fatale, și a așteptat a doua parte. Gazdele s-au relaxat, au lăsat garda jos și au fost trântiți la podea in două rânduri. Mânați de la spate de public, alb-roșii s-au trezit din pumni, și păreau că sunt din nou la conducere, au mai înscris o dată, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.
Când toata lumea se împăcase cu egalul, a venit croșeul decisiv, o deviere a lui Kaboul după o centrare venită de la Van der Vaart şi Arsenal era K.O. Astfel băieții lui Wenger ratează șansa de a deveni lideri, iar Tottenham urcă pe 5.
Londonezii par că se sufocă fără căpitanul John Terry, cu 3 înfrângeri din ultimele 4 partide. Totuși Chelsea rămâne pe primul loc, dar ”diavolii” lui Sir Alex Ferguson i-au egalat la puncte, doar golaverajul departajându-le.
Constanța în joc i-a adus pe jucătorii de pe Old Trafford pe 2, la egalitate cu Chelsea.”Chicharito” Hernandez, venit în vară de la Guadalajara, ajunge la cota 4 în campionat, fiind o prezență tot mai consistentă în jocul echipei.
West Ham era cel mai bun adversar pe care îl putea întâlni Liverpool după mecurile nu tocmai reușite anterioare. Cu doar o victorie stagională, ”ciocănarii” nu au putut emite pretenții pe Anfield.
City alternează meciurile foarte proaste cu evoluții ca aceasta. Un 4-1 fără drept de apel, care îi aduce puțină liniște lui Mancini.
1.Chelsea
|
14
|
9
|
1
|
4
|
28-9
|
28
|
2.Man Utd
|
14
|
7
|
7
|
0
|
28-15
|
28
|
3.Arsenal
|
14
|
8
|
2
|
4
|
28-15
|
26
|
4.Bolton
|
14
|
5
|
7
|
2
|
26-20
|
22
|
5.Manchester City
|
14
|
6
|
4
|
3
|
15-10
|
22
|
6.Tottenham
|
14
|
6
|
4
|
4
|
21-19
|
22
|
7.Sunderland
|
13
|
4
|
7
|
2
|
15-13
|
19
|
8.Stoke City
|
14
|
6
|
1
|
7
|
18-18
|
19
|
9.Liverpool
|
14
|
5
|
4
|
5
|
16-17
|
19
|
10.Newcastle
|
14
|
5
|
3
|
6
|
22-21
|
18
|
11.Blackpool
|
14
|
5
|
3
|
6
|
21-27
|
18
|
12.Aston Villa
|
14
|
4
|
5
|
4
|
15-18
|
17
|
13.Birmingham
|
14
|
3
|
7
|
4
|
15-17
|
16
|
14.WBA
|
14
|
4
|
4
|
6
|
16-25
|
16
|
15.Everton
|
13
|
3
|
6
|
4
|
14-13
|
15
|
16.Blackburn
|
14
|
4
|
3
|
6
|
15-18
|
15
|
17.Fulham
|
14
|
2
|
8
|
3
|
13-13
|
14
|
18.Wigan
|
14
|
3
|
5
|
6
|
10-23
|
14
|
19.Wolves
|
14
|
2
|
3
|
9
|
14-25
|
9
|
20.West Ham
|
14
|
1
|
6
|
7
|
11-25
|
9
|
Pag. 11 din 17
| 2 art./pag. | Total 34 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy şi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 şi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 şi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deşi cicliştii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediţie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
Scoţianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc şi s-a impus &ic