Snookerul nu se împotmoleşte în zăpadă

Snooker - Turnee majore / Autor: Florentin Nica / Data: 03 Dec. 2010

Sâmbătă, 4 decembrie 2010, începe una din cele mai importante competiţii de snooker din lume. Este vorba despre Campionatul Regatului Unit. Cu toate că vremea a creat haos şi a pus în dificultate transporturile, jucătorii de top au ajuns la Telford – locul unde se va desfăşura competiţia aşteptată de toţi fanii snookerului. Până la urmă jucătorii au şi de ce să înfrunte pericolele meteorologice şi să vină să facă spectacol pe postavul verde, întrucât premiul cel mare ajunge la 100.000 de lire sterline.
 
Câştigătorul de anul trecut este Ding Junhui, el învingându-l pe John Higgins cu scorul de 10-8, într-o finală disputată şi, am putea zice, dramatică. El a declarat: „Câştigarea titlului de Campion al Regatului Unit a fost cea mai mare performanţă a carierei mele de până acum. Este unul dintre cele mai prestigioase turnee de snooker din lume. Deci dacă aş putea să repet performanţa de anul trecut ar însemna o mare realizare pentru mine. Am avut un sezon bun şi îmi doresc ca şi în noul sezon să joc bine şi să câştig mai multe titluri.”
 
Sistemul în care se vor întrece jucătorii pe întreaga durată a acestei competiţii este cel mai bun din 17 meciuri – deci primul la nouă frame-uri adjudecate este considerat câştigător. Doar în finală lucrurile stau puţin diferit. Cei doi finalişti se vor întrece după sistemul cel mai bun din 19 meciuri – primul la 10.

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Snooker / Turnee majore / Autor: Florentin Nica / 15 Feb. 2011

Ding Junhui, calificare cu emoţii în optimile Openului Galez

Chinezul Ding Junhui începe slab partida sa în compania scoţianului Marcus Campbell şi pierde primele două frame-uri. În ambele el ratează bila neagră la buzunarul superior stâng. Asta îl aduce la masă pe adversarul său, care are o evoluţie mult mai consistent...

Snooker / Turnee majore / Autor: Florentin Nica / 15 Feb. 2011

Ryan Day este necruţător în faţa lui Jimmy White

Ryan Day obţine cel mai sever scor al primei zile din cadrul Openului Galez: 4-0. Meciul dintre cei doi face parte din ultima rundă de calificări între primii 32 jucători ai turneului. Organizatorii au decis ca acest meci – ca şi cel dintre Matthew Stevens şi Anthony...

Pag. 7 din 29 | 2 art./pag. | Total 57 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole