Prima sesiune a meciului dintre Stephen Hendry ÅŸi Jimmy White, din cadrul ÅŸaisprezecimilor Campionatului Regatului Unit, s-a încheiat cu scorul de 4-4. Cei doi jucători legendari ai snookerului au început în forţă confruntarea. Primul frame a fost adjudecat de Hendry după un break de 104 puncte. Avem parte apoi de un răspuns pe măsură din direcÅ£ia lui Jimmy White, care dintr-o urcare la masă adună 115 puncte. Întrecerea începe să semene apoi cu un război de gherilă în care fiecare combatant încearcă să speculeze greÅŸeala celuilalt.
DeÅŸi Hendry a avut ÅŸansa să se distanÅ£eze la 4-2, el a ratat oportunitatea aceasta, iar Jimmy a egalat. Au fost ratări de ambele părÅ£i, unele din ele (fie că e vorba de lovituri poziÅ£ionale sau de buzunar) făcându-l pe Jimmy să aibă unele reacÅ£ii amuzante. A confundat „locul de dat cu capul” cu marginea mesei de joc după o lovitură care nu i-a ieÅŸit. O altă împrejurare asemănătoare l-a făcut să-ÅŸi dorească să muÅŸte din tac ca dintr-un hot dog foarte gustos.
Neil Robertson s-a calificat azi – în a doua sesiune – printre primii 16 competitori ai acestui campionat. Venind din sesiunea de seară de la scorul de 7-1, Rory McLeon – cel care la EPTC 6 ediÅ£ia 2010 a obÅ£inut un break maxim – nu a putut să-i facă faţă numărului 1 mondial, pierzând ÅŸi cele două frame-uri ale sesiunii din această după amiază. Robertson ÅŸi-a adjudecat primul joc al sesiunii cu un break de 105 puncte.
John Higgins a reuÅŸit cu emoÅ£ii să-l învingă pe Stephen Lee, după ce în sesiunea de seară rămăsese la egalitate cu acesta (4-4). Higgins a câÅŸtigat primele patru frame-uri ale sesiunii, însă Lee nu a renunÅ£at să spere. El a dus scorul la 8-6, după două jocuri în care loviturile i-au mers bine. Din păcate pentru el nu a reuÅŸit mai mult de atât, scorul final al partidei fiind 9-6.
O revenire spectaculoasă s-a produs în întrecerea dintre Graeme Dott ÅŸi Martin Gould. DeÅŸi – în urma primei sesiuni – Gould pornea de la un avantaj de două frame-uri (5-3), Graeme Dott ÅŸi-a adjudecat nu mai puÅ£in de ÅŸase frame-uri consecutive ÅŸi ÅŸi-a scos din competiÅ£ie adversarul. El îl va întâlni în faza următoare a campionatului pe John Higgins.
Peter Ebdon pierde ÅŸi el partida cu Andrew Higginson, după ce în actul I al întâlnirii smulsese un egal (4-4). Andrew a gestionat mai bine situaÅ£ia ÅŸi a profiat mai mult de greÅŸelile adversarului.
Foto www.worldsnooker.com
Pag. 13 din 29
| 2 art./pag. | Total 57 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy ÅŸi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 ÅŸi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană Å
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 ÅŸi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deÅŸi cicliÅŸtii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediÅ£ie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
ScoÅ£ianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc ÅŸi s-a impus &ic