Sport Club - în căutarea punctului "de aur"

Hockey - MOL Liga / Data: 09 Dec. 2010

În singurul meci al zilei în Liga MOL, de la ora 20.00, Sport Club Miercurea Ciuc va da piept în deplasare cu foarmaţia maghiară Vasas HC, deţinătoarea trofeului. Este penultimul meci al campioanei României în sezonul regulat al acestei competiţii, harghitenii având nevoie de un singur punct (o înfrângere în prelungiri)  în ultimele 2 meciuri pentru a îşi menţine poziţia de lider. De cealaltă parte, Vasas are mare nevoie de o victorie, fie şi în prelungiri, pentru a mai spera la locul al treilea, o înfrângere în această seară  punând capăt oricăror pretenţii la podium. În prezent Vasas HC are 59 de puncte şi doar două partide rămase de disputat, faţă de Miskolci JJSE, care are 63 de puncte iar în ultimul meci rămas va întâlni tot campioana României, care va arbitra astfel lupta pentru locul 3.

Sport Club a acumulat 70 de puncte în clasament, având cu 3 puncte mai mult şi cu un meci mai puţin decât viceliderul Dab.Docler, care cu doar 67 de puncte şi un singur meci rămas de disputat are nevoie de un adevărat miracol pentru a mai obţine primul loc. Singura variantă în care Dab. Docler ar mai putea detrona campioana României din fotoliul de lider ar fi aceea în care ar obţine victoria în ultima partidă, cu Újpesti TE (lucru extrem de probabil) şi ar acumula 70 de puncte, iar ciucanii nu ar obţine niciun punct în ultimele 2 partide, cu Vasas HC şi cu Miskolci JJSE. La egalitate de puncte, Dab.Docler ar fi avantajată de faptul că a câştigat 3 din cele 4 partide cu Sport Club Miercurea Ciuc, situaţie surprinzătoare având în vedere că formaţia maghiară a cedat  2 meciuri Stelei, penultima clasată în Liga MOL (locul 8), la foarte mare distanţă de primele locuri.

Dacă la vârful clasamentului mai există, cel puţin teoretic, posibilitatea unor rocade (între primele 2 sau între locurile 3 şi 4), în subsol lucrurile sunt foarte clare. Indiferent de rezultatele din ultimele 5 partide ale Ligii MOL, configuraţia locurilor 5-9 va fi următoarea: 5. Ferencvaros, 6. Fenestela Braşov, 7. Sapa Fehérvár AV19, 8. Steaua Rangers, 9. Újpesti TE.

 

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Hockey / MOL Liga / 16 Dec. 2010

Steaua Rangers - Újpesti TE 1:7 (0:3, 0:2, 1:2). Eliminare ruşinoasă din Liga MOL

Steaua Rangers are un final de sezon catastrofal, pierzând la un scor ruşinos calificarea în play-off-ul Ligii MOL, chiar în faţa celei mai slabe formaţii din competiţie, Újpesti TE. Rezultatul pare neverosimil, 1:7 (0:3, 0:2, 1:2), însă forţa de atac a Stelei a fost...

Hockey / MOL Liga / 15 Dec. 2010

Dezastru pentru Steaua Rangers în Liga MOL

Foto 100sportnews.wordpress.com

Steaua Rangers a pierdut acasă primul meci al barajului pentru accederea în play-off-ul Ligii MOL, 5:6 (2:2, 2:1, 1:3) cu formaţia maghiară Újpesti TE, şi este obligată să câştige astăzi pentru a păstra şanse de calificare. Acest rezultat deloc onorant obţinut în faţa celei mai slabe echipe...

Pag. 7 din 33 | 2 art./pag. | Total 65 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole