”Asediu pe Old Trafford”
Manchester United și Arsenal se întâlnesc luni, de la ora 22.00, într-o adevărată înfruntare a titanilor. Înaintea etapei a XVII-a, cele două ocupau primele locuri în clasament, având cele mai bune linii ofensive (au marcat împreună 69 de goluri), existând aşadar toate ingredientele pentru o partidă memorabilă.
În privința indisponibilitaților, gazdele nu au probleme mari - Ferdinand și Scholes au revenit după accidentări, doar Owen, Hargreaves și Rafael nu pot juca din cauza unor probleme mai vechi. De cealaltă parte, Wenger are ceva bătăi de cap, căpitanul Cesc Fabregas fiind incert, iar Almunia,Vermaelen, Diaby și Gibbs întregind lista ”răniţilor” pentru Arsenal.
” Tinerețe euforică vs înțelepciunea experienței”
Cheia meciului ar putea fi tocmai acest detaliu, faptul că Arsenal, deși are un atac letal, cu Chamakh, Arshavin, van Persie și Nasri, încă este o echipă tânără, în formare, care nu are experiența unui învingător. Ne amintim și acum de meciul disputat acasa de ”tunari” în compania lui Tottenham, pierdut cu 3-2, după ce conduceau cu 2-0 la pauză. Wenger are însă toate calitățile pentru a-și motiva elevii pentru un astfel de meci, de a le insufla o foame de trofee, care se lasă așteptate de ceva vreme. Francezul speră ca salva de tun decisivă care să răpună reduta de pe Teatrul Viselor să fie Sami Nasri, cel mai în formă jucător din Premier League.
De 24 de ani la cârma lui Manchester United, Sir Alex Ferguson are marele merit de a fi știut mereu a-și ține jucătorii în priză, chiar dacă mulți au câștigat aproape tot ce se putea câștiga la nivel de club. A reușit să evite plafonarea unui Giggs, Scholes sau Ferdinand, care parcă joacă asemenea unor roboți de ani de zile.
După reprezentația dată de Berbatov la ultimul meci de campionat (5 goluri cu Blackburn), atât Ferguson cât și suporterii așteaptă mult mai mult de la Rooney, care a înscris un singur gol în actuala stagiune. Trebuie reamintit că United va doborâ un record în Premiership dacă nu pierde cu Arsenal, acela de meciuri fără înfrângere de la începutul campionatului.
”Diavolii” pornesc cu un mic ascendent moral dacă ar fi să ne luam după ultimele rezultate directe, 6 victorii din 8 meciuri. Oricum ne așteaptă un meci spectaculos, cu multe goluri (sperăm), ambele echipe practicând un fotbal ofensiv total.
Pag. 15 din 17
| 2 art./pag. | Total 34 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy şi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 şi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 şi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deşi cicliştii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediţie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
Scoţianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc şi s-a impus &ic