După 5 victorii din tot atâtea posibile în probele individuale (prin Emil Svendsen, Ole Einar Bjorndalen ÅŸi Tarjei Boe), Norvegia ÅŸi-a adjudecat ÅŸi prima probă de ÅŸtafetă a sezonului (4 x 7,5 km), la Hochfilzen (Austria). Celor 3 învingători din cursele precedente li s-a adăugat în echipa scandinavă Alexander Os.
Pe 2 a terminat echipa gazdă, Austria, iar ultima treaptă a podiumului a revenit Franţei, după o luptă foarte frumoasă a lui Martin Fourcade pe ultimii metri cu Michael Greiss (Germania) şi Bjorn Ferry (Suedia).
Marea dezamăgire a cursei a fost Rusia, care a terminat doar pe 13, biatloniÅŸtii ruÅŸi efectuând nu mai puÅ£in de 6 tururi de penalizare ÅŸi folosind 17 cartuÅŸe suplimentare. Dintre surprizele plăcute să menÅ£ionăm Bulgaria, condusă de Krasmir Anev, care s-a clasat înaintea Rusiei ÅŸi a Poloniei, pe locul 11, ÅŸi desigur Austria, ocupanta locului 2.
Norvegia a demonstrat că nu are adversar, doar în schimbul 1 (Alexander Os) manifestând câteva semne de slăbiciune (a efectuat ÅŸi un tur de penalizare). DeÅŸi a schimbat doar al 10-lea, Os a sosit totuÅŸi la o diferenţă mică faţă de primul clasat din acel moment, reprezentantul FranÅ£ei - circa 30 de secunde. A fost o joacă pentru Ole Einar Bjorndalen, care a avut o evoluÅ£ie perfectă în poligon, să recupereze ÅŸi să ÅŸi adauge câteva secunde preÅ£ioase pentru prima poziÅ£ie înaintea plecării în cursă a celui de-al treilea norvegian, Emil Hegle Svendsen. Purtătorul pieptarului roÅŸu a repetat evoluÅ£ia lui Bjorndalen, asigurându-i un final de cursă liniÅŸtit tânărului Tarjei Boe, noua stea a biatlonului masculin, care s-a impus în toate cele 3 curse de la Hochfilzen.
Austria a fost singura care a reuÅŸit să facă faţă, cât de cât, formidabilei echipe norvegiene. Daniel Mesotitch, Tobias Eberhard, Cristoph Sumann ÅŸi Dominik Landertinger au avut o evoluÅ£ie excepÅ£ională în poligon (doar 4 cartuÅŸe suplimentare, cel mai puÅ£in dintre toate echipele participante), terminând la 53 de secunde în urma învingătoarei ÅŸi obÅ£inând un loc secund pe deplin meritat.
FranÅ£a a obÅ£inut bronzul cursei după un duel pasionant cu Suedia ÅŸi Germania. DeÅŸi a efectuat un tur suplimentar în ultimul schimb, Martin Fourcade a reuÅŸit să revină ÅŸi urmare a unei strategii foarte bune pe final, în care a făcut o cursă de aÅŸteptare ÅŸi a forÅ£at exact atunci când a trebuit, a obÅ£inut ultimul loc al podiumului. TotuÅŸi, diferenÅ£a faţă de timpul câÅŸtigător a fost foarte mare, de circa 3 minute ÅŸi jumătate.
Pe 4 şi 5 au sosit Germania şi Suedia, iar pe 6 Ucraina. Clasări bune au avut şi Cehia (locul 7) şi Slovenia (locul 8).
Hochfilzen, Rezultatele probei de ştafetă (4 x 7,5 km)
1. Norvegia 1:29:38.2 (Alexander Os, Ole Einar Bjorndalen, Emil Svendsen ÅŸi Tarjei Boe)
2. Austria 1:30:31.3 (Daniel Mesotitch, Tobias Eberhard, Cristoph Sumann ÅŸi Dominik Landertinger)
3. Franţa 1:33:07 (Vincent Jay, Jean Guillaume Beatrix, Lois Habert, Martin Fourcade)
Pag. 4 din 11
| 2 art./pag. | Total 21 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy ÅŸi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 ÅŸi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană Å
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 ÅŸi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deÅŸi cicliÅŸtii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediÅ£ie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
ScoÅ£ianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc ÅŸi s-a impus &ic