Meciul dintre Mark Selby şi Ding Junhui din sferturile Mastersului Germaniei s-a terminat cu un scor mult mai drastic decât a arătat-o jocul de la masă: 5-1 în favoarea englezului. A fost o confruntare cu adevărat impresionantă, în care nu au contat numai abilităţile tehnice ale celor doi sportivi, care sunt foarte talentaţi, ci şi capacitatea lor de a-şi stăpâni emoţiile.
Ding începe promiţător meciul, frame-ul dintâi revenindu-i după un break de 118 puncte, dar îşi va pierde încrederea pe parcurs şi, cum ştim că este un jucător de moral, comite apoi câteva greşeli care-l costă partida.
Jocul al doilea ajunge la un moment dat într-o situaţie aparent fără ieşire. Bila albă face de mai multe ori drumul între manta superioară şi grupul aproximativ compact de bile roşii. Asta până ce acest mănunchi se răsfiră, iar cei doi sunt nevoiţi să caute alte soluţii. Începe apoi o tatonare tactică în care multe bile roşii sunt trimise în jumătatea inferioară a mesei, majoritatea în apropierea mantelor. Această situaţie îl va împiedica pe Ding să dezvolte un break câştigător, deşi părea că va face faţă situaţiei dificile de la masă. El strânge doar 22 de puncte, ratând o lovitură grea la buzunarul verde. Vor urma iar momente în care jocul va intra în zona tactică. Cel care greşeşte este Ding, căruia nu-i iese încercarea de buzunar la bila maro, iar Selby egalează.
Cu toate că Mark Selby este primul care punctează la masă, după ce Ding ratează lovitura la buzunarul de mijloc, totuşi el nu adună decât 43 de puncte la primul său break al frame-ului trei. Chinezul Ding Junhui inventează o lovitură de distanţă superbă şi face un break de 62 de puncte, însă, mai târziu îi va lăsa bila galbenă pe buzunarul verde adversarului şi Selby va închide masa (2-1).
În jocul cu numărul trei Ding pare că a căzut din punct de vedere moral. El ratează la începutul frame-ului câteva lovituri şi comite şi un fault, iar Selby, cu două urcări la masă (de 40 şi 69 de puncte) reuşeşte să termine sesiunea în avantaj.
După pauză, cel care deschide jocul este Ding Junhui: el îi va lăsa posibilitatea de atac lui Selby, care va introduce, dar doar pentru un break de 33 de puncte. Nu degeaba i se spune Bufonul din Leicester: în momentul în care are nevoie de păianjen pentru a executa o lovitură extrem de dificilă cu bila albă poziţionată foarte aproape de mănunchiul de bile roşii, el face câteva glume şi distrează publicul pentru a mai diminua presiunea şi a-şi calma spiritul. Jan Verhaas – arbitrul întâlnirii – are şi el de lucru, întrucât după un fault al lui Ding la bila roz trebuie să refacă poziţia dinaintea loviturii. Deşi nu reuşeşte să aşeze exact la fel bilele pe masă, totuşi important e că jucătorii se înţeleg, iar meciul continuă. Ding îl solicită la maximum pe oponentul său cu un snooker în spatele bilei albastre, situaţie din care englezul iese bine. Tot Ding Junhui pare să aibă spre final o evoluţie excelentă, dar clachează din nou la o lovitură la bila galbenă de pe manta inferioară, iar Selby închide masa (4-1).
În ultimul frame al meciului chinezul are şi ghinion: un kick îl face să piardă controlul mesei. Are parte doar de un break de 19 puncte. Selby este omul meciului pentru că profită de o ratare a lui Ding şi sparge pachetul de bile roşii asta permiţându-i să dezvolte un break consistent. Încheie evoluţia la masă cu un snooker în spatele bilei verzi, Ding ratează şi lasă poziţie de „Free Ball”, cedând partida. Chinezul s-a luptat pentru fiecare joc, Selby fiind totuşi mai bun de data aceasta.
Învingătorul din această partidă a spus: „Mă aşteptam să fie un meci foarte greu în compania lui Ding, mai ales după ce a câştigat Mastersul Londrei. Dar eu am prestat un snooker solid, am făcut puţine greşeli, pentru că nu îmi puteam permite să-i dau ocazia să-şi intre în mână. Asta mi-ar fi fost fatal. Ding e unul dintre cei mai buni sportivi din lume când vine vorba de construcţia unor break-uri câştigătoare, iar în ultimii ani a căpătat şi maturitatea în joc care-i lipsea. Nu m-am gândit să fac un joc tactic, aşa s-a întâmplat să ruleze bilele pe masă. Nu am realizat break-uri mari, dar am făcut ce trebuia ca să pot ieşi victorios. Îţi oferă o presiune suplimentară faptul că poţi vedea şi celelalte mese, dar eu am încercat să rămân concentrat la meciul meu. Publicul e absolut grozav – a fost multă lume la această partidă şi sunt sigur că şi în noaptea asta va fi la fel. Şi toţi jucătorii apreciază asta întrucât asta îi motivează.”
Pentru că tot amintea Mark Selby de faptul că au mai fost meciuri în aceeaşi zi, în aceeaşi clădire, să aducem la cunoştinţă cititorilor şi rezultatele celorlaltor partide din sferturi:
Pag. 4 din 29
| 2 art./pag. | Total 57 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy şi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 şi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană �
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 şi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deşi cicliştii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediţie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
Scoţianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc şi s-a impus &ic