Avancronica partidei Steaua Bucureşti – Astra Ploieşti

Fotbal - Liga I / Data: 20 Sep. 2010

După înfrângerile ruÅŸinoase cu ceea ce a mai rămas din Unirea Urziceni (0-1) ÅŸi cu echipa a doua a lui FC Liverpool (1-4), Steaua se va reîntâlni cu suporterii pe teren propriu, la meciul cu Astra PloieÅŸti. Dacă Steaua traversează o perioadă nefastă, adversarul din această seară se află într-o criză profundă, ocupând ultimul loc al clasamentului ÅŸi fiind singura echipă din Liga I care nu a cunoscut gustul victoriei.

Cele două echipe s-au întâlnit până acum de 12 ori, Steaua având un uÅŸor avantaj, 6 victorii faţă de numai 4 ale ploieÅŸtenilor, două partide terminându-se cu un scor egal. Primul meci a avut loc în 1998 ÅŸi a fost câÅŸtigat de Steaua cu 1-0, iar ultimul în mai 2010, revenind tot roÅŸ-albaÅŸtrilor cu 2-0. Cea mai mare diferenţă dintre cele două echipe a fost de 3 goluri, diferenţă reuÅŸită atât de Steaua, cât ÅŸi de Astra PloieÅŸti.

În Ghencea, Astra a reuÅŸit să se impună o singură dată, 3-1 în octombrie 2000, Steaua câÅŸtigând toate celelalte cinci partide (patru dintre ele fără gol primit). În ceea ce priveÅŸte antrenorii, ambele echipe au pe bancă foÅŸti componenÅ£i ai aÅŸa-numitei „generaÅ£ii de aur”, Ilie Dumitrescu (Steaua), înlocuitor al lui Victor PiÅ£urcă, respectiv Tibor SelymeÅŸi (Astra), care l-a înlocuit pe fostul antrenor al Stelei din sezonul precedent, Mihai Stoichiţă.

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / Liga I / 06 Noi. 2010

FC Timişoara - FC Vaslui 2:1, după un nou meci controversat. Vezi rezultatele zilei în Liga I

Cosmin Contra

În cel mai important meci al zilei, FC TimiÅŸoara a învins FC Vaslui cu 2:1, după un meci foarte tensionat, cu două cartonaÅŸe roÅŸii. Astra PloieÅŸti ÅŸi Pandurii au învins ÅŸi ele, într-o zi în totalitate a gazdelor.

Fotbal / Liga I / 05 Noi. 2010

Gaz Metan Mediaş - victorie la limită contra Bistriţei

Gaz Metan Mediaş - Gloria Bistriţa 2:1 (1:0)

Pag. 7 din 28 | 2 art./pag. | Total 56 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole