Avancronica partidei Steaua Bucureşti – Astra Ploieşti

Fotbal - Liga I / Data: 20 Sep. 2010

După înfrângerile ruÅŸinoase cu ceea ce a mai rămas din Unirea Urziceni (0-1) ÅŸi cu echipa a doua a lui FC Liverpool (1-4), Steaua se va reîntâlni cu suporterii pe teren propriu, la meciul cu Astra PloieÅŸti. Dacă Steaua traversează o perioadă nefastă, adversarul din această seară se află într-o criză profundă, ocupând ultimul loc al clasamentului ÅŸi fiind singura echipă din Liga I care nu a cunoscut gustul victoriei.

Cele două echipe s-au întâlnit până acum de 12 ori, Steaua având un uÅŸor avantaj, 6 victorii faţă de numai 4 ale ploieÅŸtenilor, două partide terminându-se cu un scor egal. Primul meci a avut loc în 1998 ÅŸi a fost câÅŸtigat de Steaua cu 1-0, iar ultimul în mai 2010, revenind tot roÅŸ-albaÅŸtrilor cu 2-0. Cea mai mare diferenţă dintre cele două echipe a fost de 3 goluri, diferenţă reuÅŸită atât de Steaua, cât ÅŸi de Astra PloieÅŸti.

În Ghencea, Astra a reuÅŸit să se impună o singură dată, 3-1 în octombrie 2000, Steaua câÅŸtigând toate celelalte cinci partide (patru dintre ele fără gol primit). În ceea ce priveÅŸte antrenorii, ambele echipe au pe bancă foÅŸti componenÅ£i ai aÅŸa-numitei „generaÅ£ii de aur”, Ilie Dumitrescu (Steaua), înlocuitor al lui Victor PiÅ£urcă, respectiv Tibor SelymeÅŸi (Astra), care l-a înlocuit pe fostul antrenor al Stelei din sezonul precedent, Mihai Stoichiţă.

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / Liga I / 01 Noi. 2010

Rapid doar egal acasă cu Pandurii, Craiova victorie la Urziceni

Universitatea Cluj-Napoca – Astra PloieÅŸti 1-0 (1-0) BoÅŸtină ‘43 Unirea Urziceni – Universitatea Craiova 1-2 (1-0) Todoran ’33 / Gargorov ’51, Dina ‘81 Rapid BucureÅŸti – Pandurii Târgu – Jiu 1:1 (1:1) Cassio ‘8 / VoiculeÅ£ ‘19

Fotbal / Liga I / 31 Oct. 2010

Gloria Bistriţa îşi reface moralul cu Steaua (1:0), Sportul Studenţesc pierde din nou

* FCM Târgu – MureÅŸ – Sportul StudenÅ£esc 4:1 (1:0 ) Târnăvean ‘16, Vasilache ’52, CordoÅŸ ’55, Stere ’90 / PătraÅŸcu ‘59 FCM Târgu - MureÅŸ: Caparco - Vagner (Cordos '38), Matei, Fernandes, Munteanu, Topici, Issa Ba (OnicaÅŸ '70), Stere, Vasilache, Astafei , Târnavean (Vancea '62).

Pag. 8 din 28 | 2 art./pag. | Total 56 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole