Experienţa Ligii Campionilor

Liga Campionilor este fără îndoială cea mai importantă competiţie intercluburi din lume. Pentru majoritatea echipelor cu nume  ale bătrânului continent este principalul obiectiv  al sezonului. Doar pentru ele, pentru că odată cu noul format implementat în 1992 a fost tot mai greu pentru echipele fără putere financiară să facă concurenţă  grupărilor cu pretenţii.

Aici ar trebui să includem şi campioanele României, care în ultimii ani s-au mulţumit cu o participare onorabilă în grupele UEFA Champions League. Au câştigat experienţă, mai bine zis. Aceasta este singura consolare a celor care părăsesc competiţia fără să lase în urma lor regrete.

Dacă în anii `90 Steaua s-a bătut cu şanse pentru accederea în fazele superioare, în ultimele sezoane campioanele Ligii  I  şi-au stabilit ca obiectiv măreţ calificarea în Cupa UEFA (Europa League).  Mai jos de atât nici nu puteau să îşi propună. Cu excepţia Urziceniului în 2009,  care graţie  grupei accesibile a putut chiar să se bată până la final pentru intrarea în grupul select al primelor 16 grupări din Europa, celelalte s-au mulţumit cu momente de glorie efemeră.

Steaua la Kiev sau CFR Cluj la Roma ne-au făcut mândri pentru o seară. Au fost 2 episoade memorabile şi atât. Meciurile următoare ne-au readus cu picioarele pe pământ şi ne-au arătat valoarea fotbalului românesc.

Toţi jucătorii care evoluează în Liga Campionilor îşi doresc înaintea tragerii la sorţi a grupelor  adversari cu nume pentru propria carte de vizită şi la fel gândesc şi şefii lor, care îşi doresc o reţetă financiară excelentă după cele 6 meciuri jucate. De fapt nu ar trebui să ne mire asta prea mult atât timp cât titlul de campioană în România este echivalent cu milioanele din Ligă. Nimeni nu se gândeşte la imagine sau  la performanţă, ci doar la bani. O astfel de viziune nu poate să aducă acele rezultate care să nu îl mai facă pe Sorin Cârţu să spargă plexiglasul băncii de rezerve la Basel. Noroc că nu era de termopan, că aşa  gestul său nu mai făcea înconjurul lumii!  

Ca să ne dăm seama de nivelul la care suntem, ar trebui să facem o comparaţie între proaspătul demis de pe banca ardelenilor şi un omolog de-al său celebru.
Mourinho nu a avut linişte nici la 4-0 şi s-a gândit că mai poate obţine câte ceva dincolo de cele 3 puncte. Măcar pentru partidele viitoare, în care îi vroia neapărat pe doi dintre titularii săi ameninţaţi cu suspendarea la încasarea  următorului  cartonaş galben.
S-a consultat cu Chendo şi  a ales să îi pună în nişte situaţii neplăcute pe Sergio Ramos şi Xabi Alonso, care au mimat tragerile de timp în folosul echipei. Oare Sorin Cârţu a gândit la fel când a spart plexiglasul?
 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Pag. 1 din 11 | 2 art./pag. | Total 21 art.

12345>>