Liga Campionilor este fără îndoială cea mai importantă competiÅ£ie intercluburi din lume. Pentru majoritatea echipelor cu nume ale bătrânului continent este principalul obiectiv al sezonului. Doar pentru ele, pentru că odată cu noul format implementat în 1992 a fost tot mai greu pentru echipele fără putere financiară să facă concurenţă grupărilor cu pretenÅ£ii.
Aici ar trebui să includem ÅŸi campioanele României, care în ultimii ani s-au mulÅ£umit cu o participare onorabilă în grupele UEFA Champions League. Au câÅŸtigat experienţă, mai bine zis. Aceasta este singura consolare a celor care părăsesc competiÅ£ia fără să lase în urma lor regrete.
Dacă în anii `90 Steaua s-a bătut cu ÅŸanse pentru accederea în fazele superioare, în ultimele sezoane campioanele Ligii I ÅŸi-au stabilit ca obiectiv măreÅ£ calificarea în Cupa UEFA (Europa League). Mai jos de atât nici nu puteau să îÅŸi propună. Cu excepÅ£ia Urziceniului în 2009, care graÅ£ie grupei accesibile a putut chiar să se bată până la final pentru intrarea în grupul select al primelor 16 grupări din Europa, celelalte s-au mulÅ£umit cu momente de glorie efemeră.
Steaua la Kiev sau CFR Cluj la Roma ne-au făcut mândri pentru o seară. Au fost 2 episoade memorabile ÅŸi atât. Meciurile următoare ne-au readus cu picioarele pe pământ ÅŸi ne-au arătat valoarea fotbalului românesc.
ToÅ£i jucătorii care evoluează în Liga Campionilor îÅŸi doresc înaintea tragerii la sorÅ£i a grupelor adversari cu nume pentru propria carte de vizită ÅŸi la fel gândesc ÅŸi ÅŸefii lor, care îÅŸi doresc o reÅ£etă financiară excelentă după cele 6 meciuri jucate. De fapt nu ar trebui să ne mire asta prea mult atât timp cât titlul de campioană în România este echivalent cu milioanele din Ligă. Nimeni nu se gândeÅŸte la imagine sau la performanţă, ci doar la bani. O astfel de viziune nu poate să aducă acele rezultate care să nu îl mai facă pe Sorin CârÅ£u să spargă plexiglasul băncii de rezerve la Basel. Noroc că nu era de termopan, că aÅŸa gestul său nu mai făcea înconjurul lumii!
Ca să ne dăm seama de nivelul la care suntem, ar trebui să facem o comparaÅ£ie între proaspătul demis de pe banca ardelenilor ÅŸi un omolog de-al său celebru.
Mourinho nu a avut liniÅŸte nici la 4-0 ÅŸi s-a gândit că mai poate obÅ£ine câte ceva dincolo de cele 3 puncte. Măcar pentru partidele viitoare, în care îi vroia neapărat pe doi dintre titularii săi ameninÅ£aÅ£i cu suspendarea la încasarea următorului cartonaÅŸ galben.
S-a consultat cu Chendo ÅŸi a ales să îi pună în niÅŸte situaÅ£ii neplăcute pe Sergio Ramos ÅŸi Xabi Alonso, care au mimat tragerile de timp în folosul echipei. Oare Sorin CârÅ£u a gândit la fel când a spart plexiglasul?
Pag. 2 din 11
| 2 art./pag. | Total 21 art. |
Mâine se desfăşoară prima clasică cu adevărat importantă din acest sezon, Milano-San Remo. Considerată unul
Meciul dintre Shaun Murphy ÅŸi Ricky Walden, ce s-a desfăşurat în cadrul optimilor PTC Grand Final, s-a în
Campionul mondial din 2009 ÅŸi-a apărat tricoul albastru în ultimele 2 etape ale cursei dintre Marea Tireniană Å
În deschiderea meciului cu Utah de săptămâna trecută, Chicago a celebrat împlinirea a 20 de ani de
În Mexic s-a desfăşurat între 3 ÅŸi 6 martie a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de ral
Ultima etapă din Paris-Nice nu a adus modificări majore în clasamentul general, deÅŸi cicliÅŸtii au trecut peste
Cea mai lungă etapă din această ediÅ£ie de Tirreno-Adriatico a fost oportună pentru Philippe Gilbert, învingă
ScoÅ£ianul John Higgins nu i-a cedat lui Jamie Cope decât un frame pentru fiecare sesiune de joc ÅŸi s-a impus &ic