Murray şi Federer, în control

Tenis - Alte turnee / Autor: Bogdan Şohan / Data: 22 Noi. 2010

Andy Murray nu a ratat debutul la Turneul Campionilor de la Londra; scoţianul l-a învins într-o manieră convingătoare pe Robin Soderling, 6-2,6-4 într-o oră şi 20 de minute.

Prin  jocul său inteligent de contră,  bazat pe o apărare fără breşă şi o variaţie constantă a loviturilor în timpul unui punct, Murray a reuşit să neutralizeze principala armă a adversarului său: jocul de cadenţă şi forţa loviturilor.

Cu toate acestea, Murray nu s-a impus doar dejucând planul suedezului; Andy a servit 10 aşi  şi dacă  raportul punctelor obţinute pe primul serviciu este în echilibru, britanicul a variat mult mai bine la a doua minge (63 % puncte câştigate) şi a atacat eficient al doilea serviciu al lui Soderling (doar 33% puncte câştigate pentru suedez).

Campionul de la Bercy a încercat, la rândul său, să varieze jocul prin urcări la fileu, o intenţie lăudabilă, dar care n-a influenţat rezultatul meciului; de vină au fost execuţiile sale şovăitoare şi, în aceeaşi măsură, calitatea passingurilor lui Murray, care se plasează ideal pentru calificarea din grupă, după ce anul trecut a ratat prezenţa în semifinale la diferenţă de un singur game.

În sesiunea de seară, Roger Federer a intrat în competiţie cu  o victorie aşteptată contra lui David Ferrer, adversar în faţa căruia avea un palmares de 10-0. La capătul unui meci dezlânat, în care Ferrer a avut o evoluţie crispată, mai ales în primul set, iar Federer a căutat să-şi regleze jocul ofensiv, comiţând şi multe greşeli, elveţianul s-a impus în minim de seturi, 6-1, 6-4.

Marţi, în a doua etapă a grupei, Roger Federer va trebui să ridice considerabil nivelul de joc pentru a-l învinge pe Andy Murray, în timp ce Robin Soderling şi David Ferrer se vor duela într-o partidă decisivă pentru şansele lor de calificare.

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Tenis / Alte turnee / Autor: Bogdan Şohan / 13 Noi. 2010

Ruleta tie-break-ului

Ultimul Masters al acestui an a oferit două semifinale excepţionale prin suspansul trăit, aşa cum nu au mai fost în acest an, cel puţin la turneele majore. Paradoxal, ambii jucători învinşi au avut câteva mingi de meci pe finalul partidelor, şi au câştigat mai multe puncte decât adversarii lor.

Tenis / Alte turnee / Autor: Bogdan Şohan / 12 Noi. 2010

Masters Paris – ziua optimilor

Andy Roddick, David Ferrer şi Tomas Berdych şi-au validat biletele pentru Masters Cup, după a patra zi de concurs de la Palais Omnisports Paris-Bercy. În primul meci al zilei, Roddick, cap de serie numărul 8 şi de de două ori semifinalist în ultimii 7 ani la Mastersul parizian,

Pag. 4 din 25 | 2 art./pag. | Total 50 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole